Guvernul creşte sprijinul pentru fermierii care cultivă usturoi, de la 1.000 de euro la 3.000 euro pe hectar

Guvernul va creşte sprijinul pentru fermierii care cultivă usturoi, de la 1.000 de euro pe hectar la 3.000 de euro pe hectar, a anunţat marţi premierul Viorica Dăncilă.
Economica.net - mar, 14 mai 2019, 13:28
Guvernul creşte sprijinul pentru fermierii care cultivă usturoi, de la 1.000 de euro la 3.000 euro pe hectar

„În fiecare judeţ în care am fost în ultima perioadă m-am întâlnit cu oameni care lucrează pământul sau dezvoltă mici afaceri în sectorul agricol. Am discutat despre cum poate Guvernul României să sprijine în continuare acest domeniu foarte important. Astăzi (marţi – n.r.) venim cu măsuri de îmbunătăţire a două programe apreciate de agricultori. Vom creşte considerabil sprijinul pentru fermierii care cultivă usturoi, de la 1.000 de euro pe hectar la 3.000 de euro pe hectar, aşadar o creştere de 300%. Susţinem astfel menţinerea acestei culturi cu tradiţie, precum şi înfiinţarea de noi suprafeţe care să asigure pe piaţă produse româneşti de calitate”, a spus premierul, la începutul şedinţei de Guvern.

Ea a adăugat că pentru producătorii agricoli susţinuţi prin programul de tomate se va prelungi cu două săptămâni termenul de valorificare a producţiei, şi anume până la 15 iunie.

„Luăm aceste decizii pentru a veni în sprijinul producătorilor, iar în cazul tomatelor ţinem cont de fenomenele meteorologice nefavorabile din această primăvară. Programul de sprijin pentru tomate cultivate în sere sau solarii se află în al treilea an de implementare, asigurându-se astfel necesarul de consum intern de tomate de calitate, începând cu luna mai până în luna decembrie”, a afirmat Dăncilă.

Te-ar mai putea interesa și
Trump înfige steagul SUA în Groenlanda şi anunţă lansarea unor „activităţi „masive” de explorare de petrol, gaze şi minereuri în „noua şi frumoasa noastră Groenlandă”
Trump înfige steagul SUA în Groenlanda şi anunţă lansarea unor „activităţi „masive” de explorare ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat miercuri că urmează să înceapă activităţi "masive" de explorare de petrol, gaze şi minereuri în Groenlanda, relatează Reuters....
Delta Dunării nu mai închide iarna
Delta Dunării nu mai închide iarna
Fără aglomerația verii, dar cu resorturi deschise și pe frig — Delta devine o destinație pentru toate cele douăsprezece ...
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Mai multe regiuni din Ucraina au fost afectate miercuri de atacuri cu rachete ruseşti, conform autorităţilor, inclusiv ...
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Un tanc petrolier şi un portcontainer au fost lovite de proiectile de origine necunoscută în Strâmtoarea Ormuz, în centrul ...