Guvernul german prognozează că în acest an costurile cu serviciul datoriei vor fi la jumătate faţă de cele din 2019

Germania se aşteaptă ca în acest an costurile cu serviciul datoriei să se reducă la jumătate comparativ cu anul trecut şi chiar să atingă cel mai scăzut nivel din istorie, în pofida deciziei Guvernului de la Berlin de a împrumuta sume record pentru a combate pandemia de coronavirus, au declarat marţi pentru Reuters doi oficiali guvernamentali, relatează Agerpres.
Economica.net - mar, 29 sept. 2020, 15:11
Guvernul german prognozează că în acest an costurile cu serviciul datoriei vor fi la jumătate faţă de cele din 2019

Costurile sub aşteptări cu împrumuturile, care se datorează parţial şi politicii monetare ultra-relaxate a Băncii Centrale Europene, ar putea crea un câştig de câteva miliarde de euro pentru Germania, ceea ce ar diminua presiunile pentru reducerea cheltuielilor după ce pandemia va fi ţinută sub control.

Începând din luna martie, cancelarul Angela Merkel şi ministrul german al Finanţelor, Olaf Scholz (foto), au introdus o serie fără precedent de măsuri de salvare şi stimulente, în ideea de a ajuta cea mai mare economie a Europei să îşi revină cât mai rapid posibil după şocul provocat de coronavirus.

Parlamentul german a suspendat şi el, temporar, o prevedere constituţională, aşa-numita frână a datoriei, ‘debt break’, care îi limitează capacitatea de contracta noi împrumuturi, în ideea de a permite Guvernului să îşi finanţeze măsurile. În aceste condiţii, Germania ar urma să împrumute o sumă record de 218 miliarde de euro în acest an şi alte 96 miliarde de euro în anul următor.

Potrivit Reuters, în bugetul pentru 2020, Ministerul german de Finanţe a alocat suma de 9,6 miliarde de euro pentru serviciul datoriei, ceea ce înseamnă deja o sumă mai mică decât cea de aproximativ 12 miliarde de euro prevăzută pentru 2019.

Însă, programele de achiziţii de obligaţiuni ale BCE precum şi cererea mondială pentru obligaţiuni sigure, cum sunt bund-urile germane, face ca în prezent Guvernul de la Berlin să prognozeze că va cheltui doar cinci-şase miliarde de euro în acest an pentru serviciul datoriei, a dezvăluit oficialul citat de Reuters sub protecţia anonimatului.

Un al doilea oficial a spus că, la finele lunii august, costul cu serviciul datoriei Germaniei se situa la 6,8 miliarde de euro, însă randamentele negative de la unele obligaţiuni ar putea duce suma totală la sub şase miliarde de euro până la finele anului şi posibil chiar mai jos.

În condiţiile în care obligaţiunile germane sunt atât de căutate la nivel mondial, deoarece sunt considerate printre cele mai sigure, iar randamentele au devenit negative chiar şi pentru obligaţiunile pe termen lung, oficialii din Ministerul german de Finanţe încep să spună, în glumă, că nu va trece mult şi Guvernul de la Berlin nu va mai fi nevoit să plătească pentru serviciul datoriei ci, dimpotrivă, va face bani de pe urma datoriei sale externe.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că nu a desemnat un candidat pentru funcţia de premier pentru că nu există o majoritate în acest sens, relatează Agerpres. ...
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a revenit cu un buget refăcut, fără cele peste ...
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două în prezent, şi la 50.000 de clienţi ...
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Valoarea exporturilor Chinei către Germania a continuat să crească semnificativ în iunie, în timp ce importurile din ...