Guvernul grec a adoptat prima lege anti-sărăcie

În mijlocul negocierilor cu creditorii internaţionali, guvernul grec a reuşit miercuri să treacă prin Parlament, cu sprijinul opoziţiei, primul său proiect de lege destinat să vină în sprijinul celor afectaţi de criză, transmite AFP.
Economica.net - mie, 18 mart. 2015, 15:13
Guvernul grec a adoptat prima lege anti-sărăcie

Potrivit legii, gospodăriile cu venituri reduse vor beneficia gratuit de 300 kw/h de energie electrică până la finele anului. De asemenea, aproximativ 30.000 de gospodării vor putea beneficia de o alocaţie pentru chirie în valoare de 70 până la 220 de euro pe lună, iar în jur de 300.000 de persoane vor primi bonuri de masă.

Actul normativ a trecut prin Parlament graţie voturilor celor 149 de deputaţi de la Syriza şi a celor 13 aliaţi independenţi la care s-au adăugat şi voturile conservatorilor din partidul Noua Democraţie. În cursul acestei zile, textul de lege urmează să facă obiectul unui vot pentru fiecare articol în parte.

Partidul Syriza critică de doi ani politica de austeritate impusă Greciei de creditorii internaţionali, politică care a provocat o criză umanitară din cauza creşterii şomajului, a reducerii salariilor şi a pensiilor precum şi a creşterii taxelor. ‘Aceasta este prima lege din ultimii cinci ani care nu ia ceva de la oameni ci le oferă ceva’, a declarat, miercuri, premierul Alexis Tsipras în faţa parlamentarilor.

Votul din Parlamentul de la Atena are loc însă în mijlocul negocierilor din Grecia şi creditorii săi pentru punerea în practică a acordului convenit la data de 20 februarie de miniştri de Finanţe din zona euro şi care prevede că Grecia va trebui să adopte o serie de reforme pentru a putea beneficia de noi fonduri din programul de asistenţă.

Te-ar mai putea interesa și
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul grupului
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul ...
Margaret Versteden-Van Duijn, australianca numită anterior pe poziția de Chief Executive Officer (CEO) al Ahold Delhaize Europa & Indonezia, a devenit și membru în Comitetului Executiv......
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii (M&A) a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, tranzacţii, ...
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia poartă discuţii cu Comisia Europeană pentru a utiliza o parte din flexibilitatea bugetară oferită de aşa-numita ...
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
Inteligența artificială aduce tot mai multe beneficii clare în medicină la nivel global, pe măsură ce medicii petrec ...