Guvernul grec a fost remaniat după revolta parlamentară. Cine rămâne şi cine pleacă

Prim-ministrul grec Alexis Tsipras a anunţat vineri seară remanierea guvernului după revolta unei părţi a majorităţii sale în timpul votului în parlament asupra primului pachet de reforme cerute de creditori împotriva acordării unui nou ajutor pentru Grecia, anunţă Agerpres.
Economica.net - vin, 17 iul. 2015, 18:13
Guvernul grec a fost remaniat după revolta parlamentară. Cine rămâne şi cine pleacă

Alexis Tsipras a procedat la zece schimbări în cadrul echipei sale pentru a-i înlocui pe miniştrii şi mai ales viceminiştrii care au votat contra acestor măsuri, respinse joi de un sfert dintre membrii partidului radical de stânga Syriza la putere, notează AFP.

Ministrul finanţelor, Euclid Tsakalotos, rămâne. Ministrul muncii Panos Skourletis îl înlocuieşte pe Panagiotis Lafazanis în postul de ministru al energiei. Lafazanis a criticat public planul de ajutor aprobat de parlament, în special prin vocea opoziţiei.

Nadia Valavani, care a demisionat la începutul acestei săptămâni, este înlocuită cu Tryfon Alexiadis ca secretar de stat la Finanţe.

Christoforos Vernardakis, profesor universitar, a fost numit secretar de stat la Ministerul Apărării. Olga Gerovassili, deputat Syriza, a fost numit purtător de cuvânt al Guvernului.

Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE).

Aceasta este prima remaniere de la venirea la putere a lui Tsipras în urmă cu şase luni.

Tsipras a fost slăbit de o revoltă în interiorul partidului său de stânga Syriza a parlamentarilor care au votat împotriva măsurilor joi în parlament, forţându-l să se bazeze pe voturile opoziţiei pentru a trece pachetul de care Grecia are nevoie pentru a rămâne pe linia de plutire, notează Reuters.

În schimbul finanţării în valoare de până la 86 miliarde de euro, Grecia a acceptat reforme semnificative în ajustări de pensii, creşterea TVA, o revizuire a normelor de negociere colectivă şi limite strânse asupra cheltuielilor publice.

Din cei 149 de deputaţi ai grupului parlamentar Syriza, 32, printre care cinci miniştri înlocuiţi şi preşedinta parlamentului, au votat joi ‘nu’, şase s-au abţinut, iar o deputată a fost absentă.

Preluarea atribuţiilor a fost amânată din cauza incendiilor devastatoare din Peloponez şi Atica, a precizat prim-ministrul într-un comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, Nazare: Cheltuielile continuă să crească. Fost premier liberal: Mai este sustenabilă situația?
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, ...
La un an de la instalarea guvernului condus de premierul Ilie Bolojan, inițial în parteneriat cu PSD, mai apoi doar cu USR, putem avea o imagine de ansamblu asupra singurei mari realizări......
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit 6,1 miliarde de lei
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit ...
Grupul Electrica a înregistrat un profit net de 457,5 milioane de lei în primul semestru din acest an, în creştere cu ...
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea RET
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea ...
CNTEE Transelectrica S.A. a semnat cu Ministerul Energiei două contracte de finanţare de peste 350 de milioane de lei din ...
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Guvernul suedez a semnat luni un contract în valoare de 4,3 miliarde de euro pentru achiziţionarea a patru fregate franceze ...