Guvernul grec a redeschis începând de astăzi restaurantele și cafenelele

Grecia a permis cafenelelor şi restaurantelor să redeschidă de luni, în cadrul măsurilor de ridicare graduală a restricţiilor pentru a reporni economia sa dependentă de turism şi a-i atrage pe vizitatorii străini înainte de sezonul de vară, relatează Reuters, citată de Agerpres.
Economica.net - lun, 25 mai 2020, 14:53
Guvernul grec a redeschis începând de astăzi restaurantele și cafenelele

Ţara, care a ieşit dintr-o criză financiară lungă de un deceniu, se bazează pe turism pentru a-şi reveni după carantina naţională care aproape că a oprit economia.

Cu mese distanţate şi chelneri care poartă măşti, restaurantele i-au servit din nou pe grecii doritori să iasă din case şi să bea o cafea sau să mănânce în oraş după circa două luni de izolare.

„Ne-a lipsit acest lucru, este o terapie psihologică pentru noi, aşa că bineînţeles că e important, foarte important”, a declarat Katerina Stravaridi, o clientă a unei cafenele din Atena.

Până în prezent ţara a reuşit să limiteze impactul pandemiei de COVID-19 la doar 2.878 de cazuri confirmate şi 171 de decese, în special datorită impunerii unei carantine naţionale stricte în luna martie.

Primarul Atenei, Kostas Bakoyannis, a declarat că redeschiderea serviciului alimentar este un preludiu al sezonului de vacanţă de vară.

„Grecia s-a deschis şi este sigură. Este o destinaţie în care cineva se poate simţi bine, având în acelaşi timp grijă de sănătatea sa”, a spus el.

Călătoriile spre insulele greceşti sunt şi ele permise de luni, feriboturile operând la 50% din capacitate, în contextul în care ţara se pregăteşte pentru deschiderea de la 1 iunie a hotelurilor care funcţionează tot anul.

Hotelurile cu program sezonier se vor deschide de la 15 iunie, când unele zboruri internaţionale directe vor fi reluate pe aeroportul din Atena.

Te-ar mai putea interesa și
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Salariul mediu net în România a scăzut cu 2,3% în luna august faţă de iulie, până la valoarea de 5.688 de lei, în timp ce câştigul mediu brut s-a diminuat cu 2,2%, arată datele publicate,......
Nori negri peste România. Scădere semnificativă pentru PIB, în prognozele FMI pentru 2026 şi 2027
Nori negri peste România. Scădere semnificativă pentru PIB, în prognozele FMI pentru 2026 şi 2027
FMI a revizuit, în scădere semnificativă, estimările pentru evoluţia economiei româneşti în acest an. PIB va avea ...
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova informează marți că a fost semnat contractul pentru consolidarea ...
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
UniCredit Bank anunță majorarea dobânzii la 4,5% pe an pentru Contul de Economii Junior în lei, o soluție de economisire ...