Guvernul investeşte într-un proiect de infrastructură ce va lega Buzău de Tulcea

Guvernul are în plan construcţia unui proiect de infrastructură care va lega Buzăul de Tulcea şi care va include o autostradă, un port, un pod, terminal intermodal şi  aeroport. Valoarea investiţiei se ridică la 1,2 miliarde de euro şi va fi asigurată din fonduri europene. 
Economica.net - S, 10 mai 2014, 14:21
Guvernul investeşte într-un proiect de infrastructură ce va lega Buzău de Tulcea

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Galaţi, că este absolut necesară construcţia unui pod sau a unui tunel care să lege Dobrogea de Galaţi sau de Brăila, într-un proiect complex care porneşte de la Buzău şi se încheie la Tulcea, informează Agerpres.

Premierul a precizat că pentru realizarea acestui proiect, care prevede autostradă, port, pod, terminal intermodal, aeroport, există fondurile necesare – 1,2 miliarde euro, provenite din bani europeni.

‘Vorbim de un lucru absolut necesar de a lega Dobrogea de Galaţi, de Brăila, fie prin pod, fie prin tunel, numai să le legăm o dată. Ceea ce este important este faptul că România a primit pentru perioada 2014-2020 o sumă de aproape 1,2 miliarde euro. Toţi aceşti bani vor fi folosiţi pentru un singur proiect – autostradă, port, pod şi aeroportul Tulcea. În acest mod a plecat cererea noastră la Bruxelles şi în mod sigur va fi aprobată şi practic din toamnă putem să venim cu proiectul acesta complex, care presupune o infrastructură care va lega până la Buzău pe autostradă, după aceea aici port şi terminal intermodal, pod şi mai departe până la aeroportul din Tulcea. De data asta avem banii, aşa că trebuie să se mişte cât mai repede şi ministerul, dar mai ales autorităţile locale cu proiectul ca să putem să ne apucăm de treabă. În strategia pe care am trimis-o era pod, dar dacă între timp se dovedeşte este mai bine să facem tunel nu am nimic împotrivă, important este care costă mai puţin şi care se face mai repede’, a declarat Ponta.

Premierul s-a aflat, sâmbătă, la Galaţi, unde a efectuat o vizită de lucru la ArcelorMittal, a participat la Prefectura Galaţi la prezentarea proiectului ,,Terminalul intermodal şi conexiunile interioare ale Portului Galaţi’, dar şi la lansarea candidaţilor pentru europarlamentare de la Sala Sporturilor.

Victor Ponta a fost însoţit de vicepremierii Liviu Dragnea şi Daniel Constantin, dar şi de miniştrii Rovana Plumb, Eugen Teodorovici, Nicolae Bănicioiu şi Răzvan Cotovelea

Te-ar mai putea interesa și
Program guvernare – Pachet de simplificare şi predictibilitate pentru firme. Sarcinile administrative vor fi reduse cu minimum 25%, iar termenele de autorizare cu minimum 30%
Program guvernare – Pachet de simplificare şi predictibilitate pentru firme. Sarcinile administrative vor fi reduse ...
Sarcinile administrative vor fi reduse cu minimum 25%, iar termenele de autorizare cu minimum 30%, în urma adoptării unui pachet legislativ ce vizează simplificare şi predictibilitate pentru......
Ce măsuri sunt în programul de guvernare pentru transporturi – proiecte de parteneriat public-privat, concesiuni, comasări şi reorganizări
Ce măsuri sunt în programul de guvernare pentru transporturi – proiecte de parteneriat public-privat, concesiuni, ...
Atribuţiile Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi Companiei Naţionale de Investiţii ...
Primul pachet de simplificare a accesării fondurilor europene, în primele 100 de zile – Program guvernare
Primul pachet de simplificare a accesării fondurilor europene, în primele 100 de zile – Program guvernare
Guvernul îşi propune să adopte, în primele 100 de zile de mandat, un pachet de măsuri pentru simplificarea accesării ...
Program guvernare – Minimum 10.000 de IMM-uri ar urma să beneficieze de sprijin prin fonduri europene
Program guvernare – Minimum 10.000 de IMM-uri ar urma să beneficieze de sprijin prin fonduri europene
Guvernul îşi propune să sprijine minimum 10.000 de întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri) până la finalul actualei ...