UPDATE Guvernul Ponta IV a fost votat de Parlament

Guvernul Ponta IV a trecut luni seară de Parlament cu 377 de voturi pentru, potrivit televiziunilor de ştiri.
Economica.net - lun, 15 dec. 2014, 19:58
UPDATE Guvernul Ponta IV a fost votat de Parlament

În continuare, miniştrii vor trebui să depună jurământul de învestire la Palatul Cotroceni, în prezenţa preşedintelui.

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a validat noua formulă guvernamentală propusă de premierul Victor Ponta cu 377 de voturi pentru şi 134 de voturi împotrivă.

Reacţia premierului Victor Ponta

„Nu am fost atât de hotărât de la început, după data de 16 noiembrie, din motive subiective şi obiective pe care sunt convins ca le intelegeti. În momentul în care am hotărât să cer din nou votul de încredere al Parlamentului, în momentul în care am hotărât să vin cu o nouă listă de priorităţi, am făcut-o cu gândul să ducem mandatul până la capăt, până în 2016. Trebuie să trecem printr-un amplu proces de reformă a sistemului politic. Este o susţinere consistentă însă asta nu mă face decât să fiu şi mai hotărât în a implementa ceea ce am propus azi în faţa Parlamentului şi măsurile pentru care am cerut sprijinul Parlamentului”, a afirmat Victor Ponta după încheierea votului din Parlament.

Întrebat de jurnalişti dacă a avut vreo discuţie cu preşedintele ales Klaus Iohannis în perioada care a trecut de la alegerile prezidenţiale, Ponta a răspuns „nu încă, dar sunt convins că trebuie să arătăm că prin dialog şi colaborare se poate face mult mai mult decât prin dispută”.

Noul Guvern condus de Victor Ponta are următoarea componenţă: Liviu Dragnea (Dezvoltare regională), Gabriel Oprea (Interne) Daniel Constantin (Agricultură), Rovana Plumb (Muncă), Nicolae Bănicioiu (Sănătate), Mihai Tudose (Economie), Darius Vâlcov (Finanţe), Robert Cazanciuc (Justiţie), Eugen Teodorovici (Fonduri europene), Ioan Rus (Transporturi), Ionuţ Vulpescu (Cultură), Bogdan Aurescu (Externe), Mircea Duşa (Apărare), Gabriela Szabo (Sport şi Tineret), Sorin Grindeanu (Comunicaţii), Angel Tîlvăr (Diaspora), Eugen Nicolicea (Relaţia cu Parlamentul), Sorin Cîmpeanu (Educaţie), Andrei Gerea (Energie şi IMM), Graţiela Gavrilescu (Mediu) şi Liviu Pop ( Dialog Social).

Te-ar mai putea interesa și
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, miercuri, cu MOL România Petroleum Products, contractul pentru concesionarea......
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Preţurile de consum în Statele Unite au continuat să crească în septembrie, când au înregistrat un avans de 3,7% faţă ...
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul public și accesul la clădiri
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul ...
Traficul rutier pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, una dintre principalele artere din zona de birouri Pipera, va fi restricționat ...
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur ...