Guvernul va acorda ajutoare de stat sectorului cultural. Artiștii vor trebui să se înscrie într-un registru special pentru a accesa banii

Toţi potenţialii beneficiari ai schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea culturii vor avea obligativitatea de a se înscrie în Registrul sectorului cultural pentru accesarea granturilor, a anunţat, miercuri, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.
Economica.net - mie, 18 nov. 2020, 15:18
Guvernul va acorda ajutoare de stat sectorului cultural. Artiștii vor trebui să se înscrie într-un registru special pentru a accesa banii

Gheorghiu a prezentat, miercuri, memorandumul privind oportunitatea elaborării schemei de ajutor de stat pentru susţinerea sectorului cultural, care are un buget iniţial estimat de 100 de milioane de euro şi care urmează să fie supus dezbaterii Guvernului.

„Aceasta este, practic, o schemă de ajutor de stat umbrelă, care vizează cinci măsuri, iar beneficiari eligibili sunt entităţi de drept privat (…) organizaţii neguvernamentale, societăţi comerciale, atât IMM-uri cât şi întreprinderi mari, care au desfăşurat activităţi în ultimii doi ani, conform raportului de activitate asumat de reprezentantul legal al solicitantului, în unul dintre următoarele domenii culturale: artele spectacolului – teatru, muzică, dans; artele vizuale – pictură, sculptură, film, fotografie; patrimoniu – carte, audiovizual sau educaţie culturală. Sunt înscrişi în registrul sectorului gestionat de Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală la data depunerii proiectului.

Registrul sectorului cultural – adresa este culturadata.ro/registrulsectoruluicultural.(…) Toţi potenţialii beneficiari ai schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea culturii vor avea obligativitatea – e foarte important acest lucru de precizat – obligativitatea înscrierii în acest registru”, a precizat, la Guvern, Bogdan Gheorghiu, într-o declaraţie de presă comună cu vicepremierul Raluca Turcan şi primarul Capitalei, Nicuşor Dan.

El a spus că platforma şi formularul de înscriere vor fi disponibile de joi, iar perioada de preînscriere se va încheia în 25 noiembrie.

„Este foarte important, pentru că trebuie ştiut faptul: cine nu se înscrie, nu va putea beneficia de sprijinul financiar. Deci este o condiţie pentru a te înscrie pe acea platformă gestionată de unitatea de management a proiectului, prin care te înscrii pentru a beneficia de aceste granturi, una din condiţii este să exişti întâi în acest Registru al sectorului cultural. Practic, aici noi rezolvăm două probleme, pentru că existenţa şi completarea acestui registru era o problemă veche în sectorul cultural”, a adăugat ministrul.

Acesta a precizat că operatorii culturali care nu au venituri din vânzare de bilete vor fi beneficiari de microgranturi, valoarea maximă a ajutorului de stat pe microgranturi fiind echivalentul a sumei de 4.000 de euro pe beneficiar de ajutor de stat.

„Pe măsura – granturi pentru organizarea festivaluri culturale, pentru operatorii culturali care au organizat un festival cultural cu vânzare de bilete, valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul în lei a 25% din valoarea brută a biletelor vândute la ediţia din 2019 a festivalului respectiv, dar nu mai mult de 800.000 de euro. Există un plafon care practic este aplicat la nivelul întregii Europe, acesta de 800.000 de euro. Pe măsura care vizează granturi pentru organizarea de evenimente culturale, aici avem în vedere operatorii culturali care au organizat evenimente culturale în anul 2019 şi au venituri din bilete vândute”, a mai spus ministrul.

De asemenea, el a menţionat că, în cazul evenimentelor muzicale şi evenimente de tip stand up comedy, pentru cei care au organizat între 1 şi 10 evenimente în anul 2019, valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul a 5% din valoarea brută a biletelor vândute, dar nu mai mult de 800.000 de euro.

Pentru cei care au organizat între 11 şi 50 de evenimente în anul 2019, valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul a 7% din valoarea brută a biletelor vândute în 2019, iar la cei care au avut peste 50 de evenimente organizate în anul 2019, valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul în lei a 9% din valoarea brută a biletelor vândute, a mai explicat Gheorghiu.

În cazul evenimentelor din alte domenii culturale decât domeniul muzical şi stand up comedy, valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul în lei a 50% din valoarea brută a biletelor vândute la evenimentele organizate în 2019, dar nu mai mult de 800.000 de euro.

Gheorghiu a mai menţionat că, în privinţa granturilor pentru librării, valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul în lei a 25% din valoarea brută a vânzărilor de carte din 2019, dar nu mai mult de 800.000 de euro. La aceste granturi, contribuţia statului este de 80% şi beneficiarul trebuie să vină cu 20%, a mai spus ministrul.

El a mai anunţat că, la granturile pentru edituri, valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul în lei a 25% din valoarea brută a vânzărilor fizice directe de carte din 2019, dar nu mai mult de 800.000 de euro.

„Practic, aici ajutăm editurile din două puncte de vedere, pentru că, o dată, banii care merg către librării vor ajunge şi la edituri, dar există cazuri când editurile vând direct carte fără a face acest lucru prin intermediul librăriilor şi, de aceea, am implementat această măsură suplimentară, pentru a acoperi şi acest segment”, a explicat ministrul.

Bogdan Gheorghiu a menţionat şi categoriile de costuri eligibile, printre care cheltuielile de exploatare, închirierea unor proprietăţi şi locaţii culturale, închiriere/achiziţie scenotehnică, logistică, onorarii pentru artişti, costurile pentru promovare, producţie publicitară şi difuzare.

Te-ar mai putea interesa și
Hidroelectrica a scos la licitație contractul pentru o nouă hidrocentrală, Nehoiașu 2
Hidroelectrica a scos la licitație contractul pentru o nouă hidrocentrală, Nehoiașu 2
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a scos la licitație lucrările pentri finalizarea centralei Nehoiașu 2, parte a amenajării hidrotehnice Siriu-Surduc......
De la poarta fermei pe raft. Cum se modifică prețurile în România vs celelalte state din UE
De la poarta fermei pe raft. Cum se modifică prețurile în România vs celelalte state din UE
Luând ca exemplu merele, produs pentru care există date atât la nivel local cât și pentru mare parte dintre statele ...
BMW, de la „testul” i3 la poziția de lider al mărcilor premium în domeniul mașinilor electrice
BMW, de la „testul” i3 la poziția de lider al mărcilor premium în domeniul mașinilor electrice
Debutul pe piață al modelului electric BMW i3 a fost unul dificil, însă acum marca și-a depășit clar rivalii din segmentul ...
George Zlati, avocat: Accesarea telefoanelor, a Facebook-ului partenerilor sau foștilor parteneri de viață e un fenomen răspândit în România, deși e o faptă penală
George Zlati, avocat: Accesarea telefoanelor, a Facebook-ului partenerilor sau foștilor parteneri de viață e un fenomen ...
Topul infracțiunilor informatice din România este condus de accesul ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni ...