Guvernul a aprobat proiectul de lege privind tele-munca

Guvernul a aprobat în ședința de joi un proiect de lege privind reglementarea activității de tele-muncă (munca la distanță), folosind tehnologia informației și comunicațiilor, o transpunere a conceptului de "teleworking" prevăzut în majoritatea statelor europene
Economica.net - mie, 09 aug. 2017, 13:14
Guvernul a aprobat proiectul de lege privind tele-munca

Într-un comunicat al Executivului se arată că, potrivit proiectului de lege, o activitate care ar putea fi efectuată în cadrul locului de muncă organizat de angajator va putea fi desfășurată de către salariat și la distanță de această locație, în mod regulat și voluntar, folosind tehnologia informației și comunicațiilor.

„Desfășurarea activității în regim de tele-muncă de către salariat va avea loc cel puțin o zi pe lună și se poate extinde pe toată perioada de lucru. Salariatul își poate exprima acordul cu această formă de organizare a muncii prin semnarea contractului individual de muncă sau a unui act adițional, după caz”, precizează sursa citată.

Potrivit Executivului, reglementarea tele-muncii va conduce la flexibilizarea și adaptarea relațiilor de muncă la realitățile socio-economice actuale, în raport cu evoluția dinamică a pieței muncii, și va oferi avantaje atât salariatului, cât și angajatorului.

„Concret, pentru angajator, se vor reduce costurile cu închirierea spațiilor, utilitățile, consumul de carburant și parcul auto. În ceea ce-l privește pe salariat, acesta va elimina consumul de bani și de timp cu deplasarea de la și până la sediul angajatorului, va avea libertatea alegerii locului de muncă și valorificării timpului de lucru, optimizându-și, astfel, raportul între viața profesională și cea personală”, se arată în comunicat.

Nu în ultimul rând, prin introducerea acestei noi forme de organizare a muncii și îndeplinire a sarcinilor vor crește șansele persoanelor cu dizabilități pe piața muncii, potrivit aceleiași surse.

Pe marginea acestui proiect de lege, ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, a declarat în deschiderea ședinței de Guvern că prin această nouă reglementare se introduce „un nou contract de muncă, tele-munca sau teleworking (…) foarte apreciat, în special, în țările foarte dezvoltate și cel mai mult în Japonia”.

„Contractul este avantajos pentru ambele părți, și pentru angajator pentru că se reduc costurile administrative (…), iar angajatul reduce costul de deplasare la serviciu și-și îmbunătățește echilibrul între viața personală și profesională”, a declarat ministrul Muncii.

Te-ar mai putea interesa și
Horia Ciorcilă, președintele Băncii Transilvania, aduce Radisson la Băile Felix: Investiție de 17 milioane de euro în singurul resort termal de 5 stele din țară
Horia Ciorcilă, președintele Băncii Transilvania, aduce Radisson la Băile Felix: Investiție de 17 milioane de euro în ...
Winners First a semnat acordul de afiliere pentru Radisson Blu Resort & Spa, Felix, care va fi primul resort termal din România al brandului. După investiții de 17 milioane de euro, Lotus Therm......
Aronia Charlottenburg câștigă teren în Germania: sucurile BIO ale brandului românesc ajung în marile magazine
Aronia Charlottenburg câștigă teren în Germania: sucurile BIO ale brandului românesc ajung în marile magazine
Timișoara, octombrie 2026 — Aronia Charlottenburg deschide un nou capitol de creștere în Germania. Sucurile ecologice ...
Cel mai vândut produs de la IKEA: se cumpără 44 de milioane în fiecare an
Cel mai vândut produs de la IKEA: se cumpără 44 de milioane în fiecare an
Cu peste 44 de milioane de unități vândute anual, emblematica sacosă FRAKTA este cel mai bine vândut produs IKEA, a ...
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie  Regia Naţională a Pădurilor
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie Regia Naţională a Pădurilor
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a vândut direct populaţiei 1,24 milioane de metri cubi de lemn pentru foc, în ...