Guvernul va aproba majorarea salarială de 100 de lei pentru angajaţii din sistemul sanitar

Guvernul va aproba, miercuri, actul normativ care prevede creşterea veniturilor salariaţilor din sistemul sanitar, în baza celor convenite săptămâna trecută cu reprezentanţii Federaţiei Sanitas, a anunţat premierul Victor Ponta, în debutul şedinţei Executivului.
Economica.net - mar, 04 nov. 2014, 11:25
Guvernul va aproba majorarea salarială de 100 de lei pentru angajaţii din sistemul sanitar

‘Astăzi, cred că aprobăm şi ceea ce am discutat şi cu reprezentanţii sistemului de sănătate. Domnule ministru Bănicioiu aveţi toate avizele de la Finanţe pentru toate lucrurile bune cu medicamentele compensate?’, a afirmat prim-ministrul.

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a precizat, la rândul său, că există avizele necesare, scrie Agerpres.

‘Astăzi intră cele două acte normative: ordonanţa cu majorarea salarială, dar şi o veste bună pentru pacienţi – lista de medicamente compensate este actualizată a doua oară anul acesta, se apropie de partea finală. Astăzi intră 23 de medicamente noi, deci inovative, pentru 29 de indicaţii terapeutice. Deci, pot să vă spun noutatea este că astăzi intră prin această hotărâre de guvern medicamentul numărul unu pentru hepatita B. În plus, cardiovasculare, HIV/SIDA, diabet zaharat’, a declarat ministrul Sănătăţii.

Majorarea salariilor tuturor angajaţilor din sistemul sanitar şi de asistenţă socială a fost anunţată săptămâna trecută, după întâlnirea pe care conducerea Federaţiei Sanitas a avut-o la Palatul Victoria cu premierul Victor Ponta, ministrul Muncii, Rovana Plumb, şi ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

‘S-a stabilit că salariile tuturor angajaţilor din sistemul sanitar şi de asistenţă socială vor creşte cu 100 de lei brut, de la 1 ianuarie 2015, fiind asigurat în acelaşi timp şi bugetul pentru plata integrală a drepturilor salariale pentru luna decembrie 2014. De asemenea, într-o lună, va apărea un act normativ referitor la extinderea contractului de muncă la nivelul sectorului de sănătate şi activităţi veterinare. În plus, au fost deblocate 4.000 de posturi la nivel naţional, urmând ca anul 2015 să fie dedicat altor deblocări de posturi’, preciza atunci liderul Sanitas Leonard Bărăscu.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...