Guvernul va suprataxa cu 60% veniturile Petrom şi Romgaz

Guvernul va suprataxa cu 60% companiile care derulează activităţi de extracţie şi vânzare a gazelor naturale din România, inclusiv din perimetrele din Marea Neagră, taxă aplicată la veniturile suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sector.
Economica.net - lun, 21 ian. 2013, 12:38
Guvernul va suprataxa cu 60% veniturile Petrom şi Romgaz

Taxa va intra în vigoare la 1 februarie şi va fi aplicată până la finele anului 2014.

„Operatorii economici, inclusiv filialele acestora şi/sau operatorii economici apaţinând aceluiaşi grup de interes economic, care desfăşoară efectiv atât activităţi de extracţie, cât şi activităţi de vânzare a gazelor naturale extrase din România pe teritoriul naţional, în marea teritorială, în zona contiguă şi/sau zona economică exclusivă a României din Marea Neagră, sunt obligaţi la calcularea, declararea şi plata taxei asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale”, se arată într-un proiect de ordonanţă.

Taxa va reprezenta 60% din veniturile suplimentare, din care se deduc redevenţele aferente acestor venituri, precum şi investiţiile în segmentul upstream, fără a depăşi 30% din veniturile suplimentare.
Investiţii in segmentul upstream reprezintă investiţii de dezvoltare şi extindere a zăcămintelor existente, explorarea şi dezvoltarea de noi zone de producţie.

Venitul suplimentar va fi calculat pe baza unei formule care va lua în calcul preţul gazelor naturale din producţia internă proprie destinate revanzarii consumatorilor casnici şi noncasnici, preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru consumatorii casnici şi cei noncasnici în anul 2012, respectiv 495 lei/1000 m3, ajustat cu ratele inflaţiei în anii următori anului 2013 până la data aplicării, volumele de gaze din producţia internă vândute pentru consumatorii casnici şi noncasnici.
Nu intră sub incidenţa taxei veniturile suplimentare obţinute din capacităţile de extracţie realizate după intrarea în vigoare a ordonanţei.

Taxa reprezintă cheltuială deductibilă la stabilirea profitului impozabil şi venit la bugetul de stat.
Producţia internă de gaze naturale este asigurată aproape în totalitate de companiile OMV Petrom şi Romgaz Mediaş.


Taxă specială pe exploatarea resurselor naturale până la actualizarea redevenţei

Guvernul va impune firmelor cu activităţi de extracţie/exploatare şi comercializare a resurselor naturale, altele decât gazele naturale, o taxă specială de 0.5% aplicată la veniturile luate în calcul la stabilirea cifrei de afaceri, taxă valabilă pentru intervalul februarie 2013-decembrie 2014.

Taxa va fi impusă în condiţiile în care sistemul de redevenţe şi tarife urmează să fie revizuit abia începând cu perioada 2014-2015, iar Guvernul caută soluţii pentru păstrarea deficitului bugetar în limitele convenite cu FMI, relevă un proiect de ordonanţă de urgenţă.

Conform documentului, activităţile care intră sub incidenţa acestei taxe sunt exploatarea forestieră, extracţia cărbunelui superior, extracţia cărbunelui inferior, extracţia petrolului brut, extracţia minereurilor feroase, extracţia minereurilor de uraniu şi toriu, extracţia altor minereuri metalifere neferoase şi alte activităţi extractive. Sub incidenţa acestei taxe intră şi operatorii economici care au licenţe de exploatare a resurselor menţionate, dar a căror activitate principală nu corespunde acestor coduri CAEN. Taxa specială reprezintă cheltuială deductibilă la stabilirea profitului impozabil şi venit la bugetul de stat.

Taxă „pe monopolul natural” din sectorul energiei electrice şi a gazului metan

Guvernul va institui o taxă „pe monopolul natural” din sectorul energiei electrice şi a gazului metan aplicabilă operatorilor de transport şi distribuţie, taxă impusă începând cu luna februarie 2013 şi valabilă până la sfârşitul anului 2014.

Taxa va fi calculată pe fiecare MWh pentru care se facturează serviciile de transport şi distribuţie energie electrică şi gaze naturale.

Astfel, taxa va fi de 0,45 lei/Mwh în cazul cantităţii transportate către sistemele de distribuţie, de 1,25 lei/Mwh în cazul cantitiăţii distribuite şi de 1,7 lei/Mwh în cazul cantităţii transportate numai prin sistemul de transport.

De la plata taxei vor fi exceptaţi operatorii de distribuţie care prestează acest tip de serviciu pentru mai puţin de 100.000 clienţi.

Te-ar mai putea interesa și
Şantierul Naval Orşova a semnat un contract de 4 milioane de euro cu o firmă olandeză pentru construirea unei nave fluviale
Şantierul Naval Orşova a semnat un contract de 4 milioane de euro cu o firmă olandeză pentru construirea unei nave fluviale
Şantierul Naval Orşova a încheiat un contract în valoare de 4,05 milioane de euro cu compania olandeză Rensen-Driessen Shipbuilding B.V. pentru construcţia şi livrarea unei nave fluviale. ...
Primul restaurant Popeyes din Buzău se deschide luni
Primul restaurant Popeyes din Buzău se deschide luni
Primul restaurant Popeyes din Buzău se va deschide luni, 29 iulie 2024,la ora 11. Acesta este situat în zona food-court ...
Mercedes-Benz își modifică în jos estimările privind marja de profit din acest an, după rezultatele slabe înregistrate în trimestrul II
Mercedes-Benz își modifică în jos estimările privind marja de profit din acest an, după rezultatele slabe înregistrate ...
Grupul german Mercedes-Benz şi-a redus previziunile privind marja anuală de profit, după vânzările slabe din trimestrul ...
România rămâne în procedura de deficit excesiv
România rămâne în procedura de deficit excesiv
Consiliul Uniunii Europene a deschis vineri proceduri oficiale contra statelor membre UE care se confruntă cu un deficit ...