Guvernul vrea 200 de milioane de euro de la bănci, la dobândă de 3,4%, pe cinci ani

Ministerul Finanţelor Publice /MFP/ a programat, pe 23 ianuarie, un împrumut de 200 de milioane de euro de la băncile locale, printr-o emisiune de obligaţiuni pe cinci ani, denominate în euro, cu o rată a dobânzii de 3,4%.
Economica.net - vin, 27 dec. 2013, 11:50
Guvernul vrea 200 de milioane de euro de la bănci, la dobândă de 3,4%, pe cinci ani

Potrivit prospectului de emisiune, această serie de obligaţiuni se poate tranzacţiona simultan pe piaţa secundară administrată de Banca Naţională a României şi pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti, iar valoarea nominală totală a emisiunii de obligaţiuni de stat cu cupon denominate în euro poate fi majorată prin redeschideri ulterioare ale acesteia.

Valoarea nominală individuală a unei obligaţiuni de stat cu cupon denominate în euro este de 5.000 de euro.

Dobânda (cuponul) se plăteşte anual la data de 21 ianuarie, începând cu 21 ianuarie 2015 şi terminând cu 21 ianuarie 2019.

În 2013, MFP a împrumutat de pe piaţa externă şi de pe cea internă peste 3,5 miliarde euro, prin obligaţiuni denominate în euro.

Efectele

Planul de emisiuni de titluri al Ministerului de Finanţe favorizează lărgirea decalajului dintre randamentele pe termen scurt şi cele pe termen lung, potrivit unui raport al ING Bank România.

‘Anunţul planului de emisiuni ale Ministerului de Finanţe pentru ianuarie nu a influenţat pieţele locale, cu ratele stând neschimbate marţi. Planul, care cuprinde şi o obligaţiune în valoare de 200 de milioane de euro, prevede emisiuni în moneda locală în valoare de 3,8 miliarde lei, similar cu planul din luna curentă. Însă, maturitatea medie a fost crescută până la circa patru ani, faţă de doi ani şi jumătate anterior, fapt care ar putea adăuga la presiunea recentă de creştere a diferenţialului dintre randamentele pe termen scurt şi cele pe termen lung, într-o lună în care scadenţele, totalizând 2,9 miliarde lei, sunt date doar de titluri cu maturităţi scurte. Luat separat, planul MFP afectează condiţiile de lichiditate, scăzând cu circa 1 miliard de lei în medie zilnică surplusul de lichiditate în această perioadă de rezervă faţă de precedenta’, se menţionează în raportul băncii.

Economiştii ING Bank România susţin că, totuşi, luând în calcul surplusul important din sistem din noiembrie şi suma semnificativă de şase miliarde lei care a fost injectată în piaţă ca deficit bugetar în această lună, actualele condiţii de lichiditate nu vor resimţi nicio tensiune şi vor menţine presiunea de scădere asupra ratelor şi randamentelor pe termene scurte.

‘Leul s-a apreciat relativ puternic (comparativ cu dinamica recentă) în şedinţa precedentă, câştigând circa 0,5% până la nivelul de închidere de 4,45/euro. În timp ce optimismul persistă în pieţele internaţionale în acest final de an, ne aşteptăm deja de ceva vreme ca leul să urmeze tendinţa de întărire din regiune. Ca de obicei, mişcarea direcţională a fost favorizată şi de piaţa mai puţin lichidă, cu ultimii 100 de pips (Pip, Percentage in Point – n. r.) fiind câştigaţi de leu pe volume firave marţi. Credem, aşadar, că sentimentul extern favorabil ar trebui să ajute leul să îşi consolideze avansurile recente în intervalul îngust de 4,45 – 4,46/euro astăzi’, se mai arată în raport.

Ministerul Finanţelor Publice /MFP/ a programat, pe 23 ianuarie, un împrumut de 200 de milioane de euro de la băncile locale, printr-o emisiune de obligaţiuni pe cinci ani, denominate în euro, cu o rată a dobânzii de 3,4%.

Potrivit prospectului de emisiune, această serie de obligaţiuni se poate tranzacţiona simultan pe piaţa secundară administrată de Banca Naţională a României şi pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti, iar valoarea nominală totală a emisiunii de obligaţiuni de stat cu cupon denominate în euro poate fi majorată prin redeschideri ulterioare ale acesteia.

Valoarea nominală individuală a unei obligaţiuni de stat cu cupon denominate în euro este de 5.000 de euro.

În 2013, MFP a împrumutat de pe piaţa externă şi de pe cea internă peste 3,5 miliarde euro, prin obligaţiuni denominate în euro

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...