Guvernul vrea independență energetică, dar își impozitează la sânge industria de petrol și gaze. Taxele plătite de Petrom și Romgaz au crescut de zece ori în trei ani

Sectorul românesc de petrol și gaze, oricum cel mai impozitat din Europa, a fost suprataxat și mai aspru în ultima perioadă, potrivit unui studiu realizat de Biriș Goran pentru Federația Patronală de Petrol și Gaze (FPPG).
Mihai Nicuţ - J, 18 ian. 2024, 15:23
Guvernul vrea independență energetică, dar își impozitează la sânge industria de petrol și gaze. Taxele plătite de Petrom și Romgaz au crescut de zece ori în trei ani

Guvernul României a profitat la maximum, mai ales în anul 2022, de producătorii români de petrol și gaze, taxând la sânge mai ales companiile Petrom și Romgaz, în condițiile în care, într-adevăr pe fondul prețurilor excepționale la petrol și gaze, veniturile companiilor au crescut, continuân asfel “tradiția” unei politici care menține rata de taxare efectivă a sectorului pe primul nivel în Europa.

“Din perspectivă cantitativă, se remarcă o evoluţie semnificativ disproporţionată a impozitării specifice pentru perioada 2020 – 2022. Astfel, rata efectivă de impozitare, calculată ca proporţie a impozitelor specifice sectorului upstream al ţiţeiului şi gazelor naturale din România în totalul veniturilor din producţie, a crescut de la 16% în 2020 la 28,9% în 2021, la 43,1% în 2022 (dacă se exclude contribuţia de solidaritate) sau la 52,2% în 2022 (dacă se include contribuţia de solidaritate)”, arată studiul.

Astfel, veniturile celor două companii cu crescut, într-adevăr, de trei ori, dar taxele au crescut de aproape zece ori.

“În timp ce veniturile din producţia de ţiţei şi gaze naturale au crescut cu 203% la nivelul principalilor doi producători analizaţi, respectiv OMV Petrom şi Romgaz (în contextul unei scăderi a producției de țiței cu 18,1% și a producției de gaze cu 3,9% la nivelul acestor doi producători), impozitarea specifică a crescut disproporţionat, cu 885%. Impozitarea suplimentară a crescut de 11 ori în 2022 faţă de anul 2020, în timp ce redevenţele au crescut de 5,2 ori în 2022 comparativ cu anul 2020”, arată studiul.

Creşterea accelerată a impozitării suplimentare se datorează în principal impozitării suplimentare a gazelor naturale, evoluţie explicabilă prin aplicarea unor cote progresiv mai ridicate şi proporţiei mai mari din veniturile realizate supuse impozitării la cote maximale foarte ridicate, de 80% (impozitul pe veniturile suplimentare din dereglementarea preţurilor din sectorul gazelor naturale) şi 70% (impozitul pe veniturile suplimentare offshore/onshore de mare adâncime).

Totodată, impozitul pe profit datorat de către cele două companii analizate, OMV Petrom şi Romgaz, a ajuns la proporţia de 10% din totalul impozitului pe profit încasat la bugetul de stat pe anul 2022, conform calculelor autorului.

La nivel european, România înregistrează „dedeparte cea mai ridicată rată de impozitare efectivă în anii 2022 şi 2021, situându-se la un nivel de 4 ori mai mare decât media simplă a ratelor efective de impozitare identificate în celelalte state europene”, potrivit studiului.

Iată comparația între nivelurile de impozitare efectivă

Ce taxe plătește sectorul de petrol și gaze în România

Sistemul de impozitare specific sectorului este complex, fiind format din:

  • redevenţe petroliere;
  • impozitul pe veniturile suplimentare obţinute din dereglementarea preţurilor din sectorul gazelor naturale;
  • impozitul pe veniturile suplimentare din vânzarea gazelor naturale din producţia internă proprie extrase din perimetre petroliere offshore şi/sau perimetre onshore de mare adâncime;
  • impozitul pe veniturile din activităţile de exploatare a resurselor naturale, altele decât gazele naturale;
  • contribuţia de solidaritate
  • impozitul suplimentar pentru persoanele juridice care desfăşoară activităţi în sectoarele petrol şi gaze naturale (impozit specific pe cifra de afaceri).

 

Te-ar mai putea interesa și
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost locul de extindere pentru noi concurenți. Austriecii de la BIPA și mai nou,......
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este posibil ca de la 1 octobrie ambulanțele să rămână fără bani de combustibili
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este ...
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un dezechilibru major, ...
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat la cea mai mică dintre evaluările disponibile pe piață. Am suportat costuri aferente proiectului de 19,5 milioane de euro
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat ...
Nuclearelectrica a anunțat ieri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în cadrul Adunării ...