Guvernul vrea să închirieze Vila Dante unei ambasade, pentru o chirie lunară de peste 20.000 euro

Guvernul a iniţiat negocieri cu o ambasadă pentru închirierea Vilei Dante din Bucureşti, pentru o chirie lunară calculată la peste 20.000 euro, a anunţat premierul Victor Ponta.
Economica.net - lun, 07 oct. 2013, 19:28
Guvernul vrea să închirieze Vila Dante unei ambasade, pentru o chirie lunară de peste 20.000 euro

„Am evaluat cât ar costa chiria lunară pe care RA-APPS doreşte să o încaseze – e vorba de o chirie semnificativă, pentru că, totuşi, e o vilă în zona zero a Bucureştiului – şi avem deja negocieri cu una dintre ambasade pentru a o închiria, iar statul român, Guvernul şi bugetul ţării să beneficieze de chiria lunară în urma acele vile”, a spus Ponta la Antena 3.

În vara anului trecut, în contextul referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, premierul Victor Ponta a susţinut că are date că Vila Dante a fost pregătită, cu reparaţii din bani publici de peste un milion euro, ca viitoare locuinţă a lui Traian Băsescu la finele mandatului.

Informaţia a fost negată de Băsescu.

Vila Dante are o suprafaţă construită de 1.387 metri pătraţi şi un teren aferent de 5.128 metri pătraţi, fiind dotată cu piscină şi sală de fitnes şi având ieşire spre lacul Herăstrău.

Te-ar mai putea interesa și
Irakul a semnat 48 de acorduri și parteneriate cu companii americane, în special în domeniul petrolului, în timpul vizitei premierului Ali al-Zaidi în SUA
Irakul a semnat 48 de acorduri și parteneriate cu companii americane, în special în domeniul petrolului, în timpul vizitei ...
Irakul a semnat 48 de acorduri şi parteneriate cu companii americane, în special petroliere, cu prilejul vizitei prim-ministrului său Ali al-Zaidi în SUA, a anunţat duminică biroul său,......
Centura București. Care mai este stadiul lucrărilor de modernizare a secțiunii sudice DN5 – A1
Centura București. Care mai este stadiul lucrărilor de modernizare a secțiunii sudice DN5 – A1
Lucrările de modernizare a secțiunii sudice din Centura București - cuprinsă între DN5/Jilava și A1/Chiajna lot II ...
Schimbare importantă la eMAG. Ce apare acum la plata comenzilor
Schimbare importantă la eMAG. Ce apare acum la plata comenzilor
eMAG și ING Bank România lansează plata comenzilor online prin intermediul RoPay, soluția națională complet digitală ...
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” apreaciză că noul proiect de Lege a salarizării preia mai multe dintre solicitările sale anterioare, dar că în continuare conține prevederi care diminuează veniturile
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” apreaciză că noul proiect de Lege a salarizării preia mai multe dintre ...
Federaţia "Solidaritatea Sanitară" din România susţine că proiectul legii salarizării publicat vineri de Ministerul ...