Guvernul vrea să schimbe cazierul fiscal

Guvernul propune, printr-un proiect de lege aprobat în şedinţa de miercuri, modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului 39/2015 privind cazierul fiscal.
Economica.net - mie, 22 nov. 2017, 16:09
Guvernul vrea să schimbe cazierul fiscal

Potrivit propunerii, se arată într-un comunicat al Executivului, se exceptează înscrierea în cazierul fiscal al practicienilor în insolvenţă a informaţiilor privind inactivitatea fiscală declarată de organul fiscal anterior deschiderii procedurii insolvenţei în formă simplificată, intrării în faliment sau pronunţării ori adoptării unei hotărâri de dizolvare a contribuabilului, având în vedere că aceasta nu ţine de culpa practicianului.

‘În plus, se propune ca informaţiile înscrise în cazierul fiscal al practicianului în insolvenţă până la data intrării în vigoare a proiectului de lege (care privesc inactivitatea fiscală a contribuabilului aflat în procedura de insolvenţă în formă simplificată, a contribuabilului care a intrat în faliment sau a contribuabilului pentru care s-a pronunţat ori a fost adoptată o hotărâre de dizolvare, dar care vizează activitatea desfăşurată de către contribuabil anterior desemnării în procedură a practicianului în insolvenţă), să fie scoase la cererea acestuia’, precizează sursa citată.

O altă modificare avută în vedere se referă la majorarea de la 5 la 15 zile a termenului la care organele competente trebuie să comunice organului fiscal actele prin care au fost constatate şi sancţionate faptele care fac obiectul înscrierii în cazierul fiscal, rămase definitive prin neexercitarea căii de atac prevăzută de lege.

‘Practica a demonstrat că termenul de 5 zile este în unele situaţii insuficient datorită înregistrării cu întârziere pe Portalul instanţelor de judecată a menţiunilor privind introducerea acţiunii de atac. Astfel, se poate ajunge în situaţia în care, deşi actul de sancţionare este contestat în termenul legal, această menţiune nu se află pe portal şi, totuşi, să se realizeze înscrierea în cazierul fiscal, încălcându-se astfel regula generală potrivit căreia înscrierile în cazierul fiscal se realizează numai în baza actelor rămase definitive’, se explică în comunicat.

Totodată, se propune ca în situaţia înscrierii inactivităţii fiscale ulterior radierii persoanei juridice sau a entităţii fără personalitate juridică în cazierul fiscal al reprezentanţilor legali sau al reprezentanţilor desemnaţi, aceasta să fie scoasă din evidenţă la data împlinirii unui termen de un an de la data înscrierii.

‘Proiectul de lege prevede şi eliminarea obligaţiei persoanelor care solicită eliberarea certificatului de cazier fiscal în format electronic, de a transmite, odată cu cererea, documentele care atestă identitatea şi calitatea acestora’, potrivit aceleiaşi surse.

Guvernul mai informează că măsura face parte din planul de simplificare a procedurilor administrative pentru contribuabili şi va conduce la un sistem eficient şi rapid de emitere şi obţinere a certificatului prin serviciul ‘Spaţiul Privat Virtual’.

Te-ar mai putea interesa și
Patronatul Importatorilor de Forţă de Muncă cere repunerea în funcţiune a platformei WorkinRomania, astfel încât să fie procesate solictările pentru toate profesiile din COR
Patronatul Importatorilor de Forţă de Muncă cere repunerea în funcţiune a platformei WorkinRomania, astfel încât să ...
Patronatul Importatorilor de Forţă de Muncă (PIFM) solicită Ministerului Muncii şi Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) reconfigurarea tehnică şi repunerea în funcţiune a......
Autostrada Bucureștiului A0: Ce lucrări mai trebuie executate la pasajul DN3, pentru ca lotul chinezilor să fie în trafic la finalul lunii viitoare
Autostrada Bucureștiului A0: Ce lucrări mai trebuie executate la pasajul DN3, pentru ca lotul chinezilor să fie în trafic ...
Pasajul DN3 peste Autostrada Bucureștiului A0 rămâne punctul critic din șantierul singurului constructor chinez de autostradă ...
Leul a intrat pe roşu. Euro creşte şi se apropie de maximul istoric la cursul BNR şi pe interbancar – date 15 septembrie 2026
Leul a intrat pe roşu. Euro creşte şi se apropie de maximul istoric la cursul BNR şi pe interbancar – date 15 septembrie ...
Curs BNR - Euro a crescut marţi, 15 septembrie 2026, până la 5,2636 lei/euro, faţă de 5,2567 lei/euro, nivelul atins ...
Cum a devenit noua rafinărie a celui mai bogat african un furnizor cheie de carburant pentru Europa
Cum a devenit noua rafinărie a celui mai bogat african un furnizor cheie de carburant pentru Europa
Rafinăria de petrol Dangote din Nigeria, controlată de Aliko Dangote, cel mai bogat om din Africa, a devenit un furnizor ...