Hagag Development Europe a primit premiul pentru „Cel mai bun proiect rezidențial de renovare/redezvoltare la nivel internațional” pentru clădirea H Victoriei 139

Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe a primit premiul „Best International Award” pentru proiectul de renovare/redezvoltare a clădirii rezidențiale H Victoriei 139, în cadrul Galei International Property Awards 2022-2023, care a avut loc Londra, pe 2 februarie 2023.
Andrada Ghira - vin, 10 feb. 2023, 15:05
Hagag Development Europe a primit premiul pentru „Cel mai bun proiect rezidențial de renovare/redezvoltare la nivel internațional” pentru clădirea H Victoriei 139

Hagag devine astfel primul dezvoltator din România care deține un titlu „Best International Residential Renovation/Redevelopment” – recunoscut la nivel mondial, și care promovează în întreaga lume un proiect autohton, semnificativ pentru nișa renovării/refuncționalizării clădirilor vechi cu valoare istorică și de patrimoniu din centrul Capitalei.

Clădirea pentru care Hagag a câștigat acest premiu a fost construită în 1940 după planurile celebrului arhitect al vremii Arghir Culina. Astăzi, H Victoriei 139 este o clădire rezidențială exclusivistă, cu influente Art Deco, excelent amplasată pe Calea Victoriei, recent renovată și modernizată, care înglobează 33 de apartamente. La parter se află și spații comerciale.

Este pentru prima dată când un dezvoltator din România primește o distincție atât de importantă pentru segmentul de renovare, respetiv redezvoltare a unei clădiri vechi cu valoare de patrimoniu și a doua oară în istoria de 30 de ani a competiției International Property Awards când un dezvoltator din România ajunge finalist și câștigă un titlu „Best International”.

Hagag Development Europe a concurat cu dezvoltatori de top la nivel mondial – câștigători regionali din regiunea Arabia și Emiratele Arabe Unite, Africa, Canada, America Centrală și de Sud, Caraibe, SUA, Marea Britanie și regiunea Asia-Pacific, reprezentând cu mândrie Europa. Drept urmare, H Victoriei 139 a fost recunoscut drept „Cel mai bun proiect rezidențial de renovare/redezvoltare la nivel internațional”.

„Este o reușită extraordinară să ne vedem victorioși după finala ediției 2022-2023 a International Property Awards și să aducem în țară titlul „Best International” pentru categoria la care am concurat. Acest premiu este o confirmare a viziunii noastre și, în egală măsură, o confirmare a eforturilor susținute pe care le depunem pentru a reînsufleți și reda comunității locale o parte dintre clădirile emblematice ale Bucureștiului”, spune Yitzhak Hagag, cofondator și acționar al Hagag Development Europe.

Hagag Development Europe este un investitor și dezvoltator imobiliar specializat în proicte dedicate segmentelor rezidențial, de birouri și comercial din România, listat la Bursa de Valori din Tel Aviv.

Te-ar mai putea interesa și
Daunele plătite de UNIQA România pentru daunele provocate de incendii companiilor s-au dublat în primele nouă luni din 2026
Daunele plătite de UNIQA România pentru daunele provocate de incendii companiilor s-au dublat în primele nouă luni din ...
Grupul de asigurări UNIQA anunță că valoarea despăgubirilor achitate pentru segmentul IMM în primele nouă luni din 2026, în baza polițelor de asigurare dedicate mediului de afaceri, a......
Emmanuel Macron îi critică pe liderii străini care-și fac campanie pe seama Franței prin mesaje stupide, cu referire la Trump și Netanyahu
Emmanuel Macron îi critică pe liderii străini care-și fac campanie pe seama Franței prin mesaje stupide, cu referire ...
Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a criticat miercuri pe liderii străini care "îşi fac campanie pe seama Franţei" ...
DN Agrar, cel mai mare producător de lapte din Europa, a semnat actele pentru cumpărarea etapizată a cultivatorului arădean de salată și busuioc Panorganic Vitavit
DN Agrar, cel mai mare producător de lapte din Europa, a semnat actele pentru cumpărarea etapizată a cultivatorului arădean ...
DN Agrar Group S.A. anunță acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în data de 20 octombrie ...
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri. Rulajul a ajuns la aproape 132 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri. Rulajul ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de tranzacţionare de miercuri, ...