Haltere: Patru români calificaţi pentru JO 2012

România a calificat 4 sportivi, 3 băieţi şi o fată, la Jocurile Olimpice 2012 de la Londra, conform punctajului acumulat la Mondialele de la Paris, încheiate duminică, unde s-au obţinut 1 medalie de bronz, 2 locuri IV şi 2 locuri VI.
Economica.net - mar, 15 nov. 2011, 13:17

Nicu Vlad, preşedintele FR de Haltere, a declarat pentru Agerpres că fără ratările lui Valeriu Calancea şi Antonio Buci, delegaţia română ar fi obţinut încă 15-20 de puncte, care ar fi permis calificarea încă a unui sportiv la JO. CM 2011 de la Paris a fost singura competiţie care asigură biletele la Londra, doar ţările fără niciun calificat urmând să se bată la campionatele continentale din 2012 pentru ultimele bilete.

”Am obţinut 2 locuri VI, 2 locuri IV şi un loc III şi am calificat 4 sportivi la JO. Dacă mai câştigam o medalie am fi îndeplinit obiectivul stabilit de federaţie. Dar, Calancea a ratat, Sâncrăian a ratat un aur şi un argint după părerea mea. Eu nu sunt mulţumit, era bine dacă mai puteam califica un băiat la olimpiada de anul viitor. Dar nu întotdeauna obţii ce doreşti. A fost prima şi ultima şansă de a califica sportivi. Anul viitor, o naţiune care nu a calificat sportivi mai are o şansă la campionatele continentale”, a declarat Nicu Vald pentru Agerpres.

Preşedintele FRH a adăugat că nominalizarea celor 4 sportivi care ne vor reprezenta la olimpiada de la Londra se va face cât mai târziu posibil, în luna iunie. ”Vom stabili la momentul oportun, cel mai probabil în mai-iunie anul viitor, chiar şi mai târziu. În mai vom da o listă cu 6-7 sportivi şi urmează să o definitivăm cât mai târziu, în funcţie de accidentări. Şedinţa tehnică va avea loc în iulie, cu câteva zile înainte de JO”.

Nicu Vlad a explicat că Valeriu Calancea (cat. 94 kg), una din speranţele noastre la medalie, s-a accidentat la antrenamente înainte de plecarea la Mondiale. ”Calancea, la un antrenament cu 2-3 săptămâni înainte de CM, i-a căzut un pic bara de 220 kg pe el, cum spunem noi, şi a simţit apoi dureri la coapsă. Din cauza asta nu a reuşit un concurs bun, nu a avut forţă în picior. Sâncrăian a fost foarte bine pregătit, dar a pierdut medaliile pentru că a clacat psihic”.

România nu a mai câştigat o medalie la olimpiadă din 1996, un bronz cucerit chiar de Nicu Vlad. Actualul preşedinte speră însă că la Londra seceta de medalii va lua sfârşit. ”Ca obiectiv avem obţinerea unei medalii, cât mai preţioase. Ar fi cazul să mai luăm şi noi medalii, nu am mai obţinut de când am luat eu la Atlanta. Am ajuns de atunci numai până la locul IV, dar avem potenţial să urcăm pe podium”.

România a participat cu 7 sportivi la Mondialele de la Paris, Roxana Cocoş (cat. 63 kg), Marius Gîscan (cat. 62 kg), Antoniu Buci (cat. 69 kg), Răzvan Martin şi Adrian Ghişoiu (ambii cat. 77 kg), Gabriel Sâncrăian (cat. 85 kg) şi Valeriu Calancea (cat. 94 kg). Singura medalie a fost cucerită de Cocoş, bronz la stilul aruncat în limitele categoriei 63 kg, cu 136 kg.

Te-ar mai putea interesa și
Investiție majorată pentru un hotel-simbol al turismului socialist din Brașov: Bugetul pentru transformarea fostului Capitol trece de 19 milioane de euro
Investiție majorată pentru un hotel-simbol al turismului socialist din Brașov: Bugetul pentru transformarea fostului Capitol ...
Acționarii ARO Palace au aprobat majorarea finanțării și investiției în transformarea hotelului Capitol din Brașov într-o unitate modernă Mercure....
Nouă scumpire a carburanților în benzinării, azi. Motorina este la doar 3 bani de pragul de 11 lei litrul
Nouă scumpire a carburanților în benzinării, azi. Motorina este la doar 3 bani de pragul de 11 lei litrul
OMV Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a majorat din nou azi la jumătatea zilei prețul motorinei ...
Top bănci în România pentru deschidere rapidă și ușoară a unui cont online
Top bănci în România pentru deschidere rapidă și ușoară a unui cont online
Dacă vrei să deschizi rapid un cont bancar online în România, BCR George, ING Home’Bank, Banca Transilvania prin BT ...
Dr. Max preia 18 farmacii din grupul Marcos Provit. Tranzacţia, avizată de Consiliul Concurenţei
Dr. Max preia 18 farmacii din grupul Marcos Provit. Tranzacţia, avizată de Consiliul Concurenţei
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Dr. Max SRL intenționează să preia controlul asupra activității ...