Hello Holidays şi-a suplimentat flota auto cu microbuze şi autocare Setra noi, într-un program de investiţii de 500.000 euro

Turoperatorul Hello Holidays a reluat vacanțele în Grecia, primele două autocare cu turiști ajungând în această săptămână în Thassos și Halkidiki, în următoarele luni fiind programate curse în ritmul stabilit la începutul anului. Peste 10.000 de turiști, clienți ai agenției, vor ajunge în această vară cu transport individual, autocarul ori avionul în zonele turistice din Grecia. În luna iunie încep și circuitele prin România, iar o mare parte din cerere este pentru vacanțe pe litoralul românesc. 
Economica.net - joi, 18 iun. 2020, 06:57
Hello Holidays şi-a suplimentat flota auto cu microbuze şi autocare Setra noi, într-un program de investiţii de 500.000 euro

Pentru călătoria cu autocarul sunt respectate recomandările de moment privind traficul de pasageri, începând cu dezinfectarea mijloacelor de transport, verificarea temperaturii pasagerilor și oferirea de soluție dezinfectantă. În timpul călătoriei pasagerii poartă mască, iar opririle sunt mai dese decât de obicei.

Cursele charter, circuitele, dar și transferurile din țară se fac anul acesta cu mașini noi, flota Hello Holidays Transport fiind suplimentată cu autocare și microbuze noi, cumpărate într-un program de investiții de 500.000 de euro, care nu a fost oprit din cauza pandemiei. Sunt autocare Setra, clasificate la trei stele și cu o capacitate de până la 63 de locuri, care au toate dotările pentru o călătorie confortabilă, de la scaune reglabile, aer condiționat, lămpi individuale, monitorizare GPS, DVD, video la ferestre panoramice, precum și microbuze Volkswagen Caravelle, de 8+1 locuri.

“Cele mai căutate destinații pentru sejur vor fi România, Grecia și Bulgaria, atât cu autocarul cât și cu transport individual. În iunie avem programate curse cu autocarul spre Thassos, Halkidiki, Riviera Olimpului, insula Evia și Tolo/Peloponez. În cazul circuitelor, sunt solicitări în acest moment pentru toate destinațiile din portofoliu, dar un mare interes este pentru România, Polonia, Elveția, Țările Baltice, Țările Nordice, Croația. Turiștii noștri vor să călătorească după pauza din ultimele luni și preconizăm o creștere a vânzărilor, în perioada următoare. Le venim în întâmpinare cu reducerile care au revenit la pragurile aferente perioadei de ultra first minute și avem în continuare și reduceri economy room de 50% pentru întreg sezonul, în limita locurilor disponibile. Anumite plecări au fost suplimentate tocmai pentru că ne așteptăm la o crește a rezervărilor” declară Cosmin Vasile, manager de destinație la Hello Holidays.

Primii turiști pentru Grecia au beneficiat de reduceri economy room, vacanța lor de o săptămână costând de la 338 de euro/studioul sau de la 700 de euro/camera de hotel în Thassos; de la 333 de euro/studioul în Halkidiki; de la 316 euro/studioul sau 478 de euro/camera în Riviera Olimpului; de la 314 euro/studioul în Insula Evia.

Dintre circuite, primele plecări programate sunt în Maramureș – Bucovina – Iași și Transfăgărășan – Transalpina, de cinci, respectiv două zile. În iulie, Hello Holidays reia circuitele în Polonia și Țările Baltice, Macedonia – Kosovo, Italia – Coasta de Azur, Cernăuți – Chișinău, Elveția – Coasta de Azur, Istanbul, Praga, Țările Nordice – Germania, Benelux, cu o durată de cinci – 13 zile.

Pe litoralul românesc, cele mai multe cereri sunt pentru sejururi de cinci nopți, fără masă, la hoteluri de trei și patru stele din Mamaia, unde turiștii plătesc de la 452 de lei/persoană, și de hoteluri de două și trei stele din Neptun, cu tarife de la 208 lei/persoană.

Agenția Hello Holidays, înființată în urmă cu 13 ani, este organizator de circuite în România și alte 36 de țări din Europa și Asia. Compania are 27 angajați și a încheiat anul 2019 cu un volum de vânzări de aproximativ 5,5 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Modelul electric Dacia Spring, deja disponibil pentru revânzare pe site-urile de profil
Modelul electric Dacia Spring, deja disponibil pentru revânzare pe site-urile de profil
Pe site-urile de comerț online au apărut deja, la doar câteva zile după debutul livrărilor, primele anunțuri cu modele Dacia Spring de vânzare....
Adrian Marinescu, directorul Institutului Matei Balş: În 2022 vom trece la etapa de convieţuire cu virusul. Varianta Omicron se va extinde şi în România, nu trebuie să intrăm în panică
Adrian Marinescu, directorul Institutului Matei Balş: În 2022 vom trece la etapa de convieţuire cu virusul. Varianta Omicron ...
Directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş din Capitală a explicat pentru News.ro noul context ...
Japonia va creşte contribuţia financiară pentru menţinerea trupelor americane pe teritoriul său
Japonia va creşte contribuţia financiară pentru menţinerea trupelor americane pe teritoriul său
Japonia îşi va creşte contribuţia financiară pentru menţinerea trupelor americane pe teritoriul său începând cu ...
Cum începe leul săptămâna – curs valutar interbancar 6.12.2021
Cum începe leul săptămâna – curs valutar interbancar 6.12.2021
Euro începe prima zi din săptămână la valori apropiate de cea anunţată vineri de BNR.