Hidroelectrica a semnat un contract cu Hidroserv în valoare de 25 milioane de lei, pentru modernizarea centralei hidroelectrice Dăeşti

Hidroelectrica a semnat în această săptămână contractul de modernizarea a hidroagregatului 2 al centralei hidroelectrice Dăeşti, aflată pe cursul mijlociu al râului Olt, în judeţul Vâlcea, potrivit unui comunicat al companiei, remis, vineri, AGERPRES.
Economica.net - vin, 07 feb. 2020, 17:55
Hidroelectrica a semnat un contract cu Hidroserv în valoare de 25 milioane de lei, pentru modernizarea centralei hidroelectrice Dăeşti

Lucrările, în valoare de 24.851.428 lei, vor fi realizate de Hidroserv.

„Hidroelectrica îşi continuă şi în anul 2020 programele de modernizare a centralelor hidroelectrice aflate în exploatare. Acesta este un punct foarte important din strategia noastră, pentru că, alături de dezvoltarea afacerilor, ne dorim securizarea obiectivelor din portofoliu. Am schimbat politica firmei inclusiv pe această zonă, astfel că modernizările aflate în plan se vor face cu echipamente similare sau compatibile pentru diverse obiective, astfel încât să scadă costurile de mentenanţă şi să fie asigurată interoperablitatea. Acelaşi lucru ne dorim să facem şi la Dăeşti, cu HA2, care trebuie să fie similar cu HA1, hidroagregat modernizat deja”, a afirmat Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica.

El a menţionat că Hidroelectrica a semnat un contract de mentenanţă de peste 711 milioane de lei cu Hidroserv, în decembrie 2019.

„Alături de contractul de mentenanţă în valoare de peste 711 milioane de lei pentru o perioadă de patru ani, pe care l-am semnat în decembrie 2019 cu Hidroserv, ne bucurăm să putem direcţiona către această companie indispensabilă nouă şi lucrări de modernizare. Face parte din efortul nostru de a păstra şi consolida echipa de specialişti a acestei societăţi şi de a accelera procesul de ieşire din insolvenţă a Hidroserv”, a mai spus Badea.

Hidroagregatul 2 CHE Dăeşti, actualmente în exploatare, este de concepţie autohtonă şi a fost dat în folosinţă în anul 1976, acumulând peste 176.000 de ore de funcţionare.

„Uzura tehnică acumulată pe parcursul celor 44 de ani de viaţă a hidroagregatului impune realizarea de lucrări de modernizare astfel încât HA2 să poată intra într-un nou ciclu de funcţionare”, se arată în comunicat.

CHE Dăeşti este echipată cu două hidroagregate având turbine verticale Kaplan cuplate cu generatoare sincrone şi are o putere instalată de 37,8 MW (2 x 18,9). Producţia medie anuală de energie a CHE Dăeşti este de 107 GWh.

În cadrul acestui contract, Hidroserv va realiza lucrări ample de modernizare la turbina hidraulică, hidrogenerator, instalaţii auxiliare, panouri servicii proprii, automatizare şi monitorizare.

Te-ar mai putea interesa și
Noutate pentru clienții casnici de energie electrică. Furnizorii vin cu prețuri fixe pe perioade mai mari de un an
Noutate pentru clienții casnici de energie electrică. Furnizorii vin cu prețuri fixe pe perioade mai mari de un an
Tot mai mulți furnizori de energie electrică vin cu oferte cu prețuri fixe ce se întind pe o perioadă mai mare decât cea de un an, care era standardul contractual. Care este explicația....
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, spune că este indispensabilă o colaborare mondială privind inteligența artificială
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, spune că este indispensabilă o colaborare mondială privind inteligența artificială
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a calificat miercuri drept ''indispensabilă'' o coordonare mondială privind ...
MAE spune că urmărește îndeaproape respectarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina
MAE spune că urmărește îndeaproape respectarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis miercuri că urmăreşte îndeaproape respectarea drepturilor persoanelor ...
Dan Dungaciu: AUR va merge la consultările de joi de la Cotroceni. AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
Dan Dungaciu: AUR va merge la consultările de joi de la Cotroceni. AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
Alianța pentru Unirea Românilor va participa, joi, la consultările de la Palatul Cotroceni privind desemnarea candidatului ...