Hidroelectrica începe să renunțe la hidrocentralele plănuite și începute în era comunistă și neterminate. Amenajarea râurilor Strei și Bistrița se oprește la ce este acum realizat

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, anunță acționarilor intenția de a renunța la unele investiții în centrale hidroelectrice începute în trecut și care nu mai sunt rentabile, potrivit convocatorului Adunării Generale a Acționarilor.
Mihai Nicuţ - lun, 13 sept. 2021, 22:20
Hidroelectrica începe să renunțe la hidrocentralele plănuite și începute în era comunistă și neterminate. Amenajarea râurilor Strei și Bistrița se oprește la ce este acum realizat

Hidroelectrica supune aprobării acționarilor aprobarea strategiei sale referitoare la mai multe proiecte hidrotehnice, iar la două dintre ele, amenajarea râului Strei și a râului Bistrița, compania anunță intenția de a nu mai continua investițiile începute în trecut.

Amenajarea râului Strei

Obiectivul de investiții ” AHE a râului Strei pe sector Subcetate – Simeria” aprobat în timpul perioadei comuniste, în 1989, presupunea amenajarea a șapte hirocentrale (Subcetate, Plopi, Bretea, Strei, Călan Bacia și Simeria, cu o putere instalată totală de 84 MW.

Între timp, lucrurile s-au schimbat. Proiectul de investiții a fost realizat într-o variantă optimizată propusă prin „Studiul de Fezabilitate privind modificarea indicatorilor tehnico – economici și etapizarea realizării obiectivului de investiții AHE a râului Strei pe sector Subcetate – Simeria” elaborat de ISPH în anul 2014 și aprobată în AGEA S.P.E.E.H Hidroelectrica SA prin Hotărârea nr. 18/2016”, arată compania.

Pe această variantă au fost finalizate și puse în funcțiune primele trei trepte de cădere ale amenajării CHE (centrala hidroelectrică – n.red.) Subcetate, CHE Plopi și CHE Bretea, la parametrii rezultați din SF optimizare 2014, mai spune compania. Cele trei centrale au fost puse în funcțiune în 2004, 2010 și 2017.

Hidroelectrica avea două opțiuni: “Investiția istorică + rest de executat pe sectorul Subcetate – Simeria” și “investiția constituită doar din restul de executat la 01.01.2020”. Totuși, nu se va mai face nimic în plus față de ce există deja.

Cităm:

“Având în vedere că ambele variante analizate în Studiul de Fezabilitate sunt nerentabile din punct de vedere economic (investiția totală și investiție rest de executat), prin renunțarea la execuția ultimelor 4 trepte de cădere se reduc pierderile generate de costurile realizării unor obiective nefezabile”;

“Având în vedere stadiul fizic de execuție incipient al treptelor de cădere CHE Băcia și CHE Simeria și neînceperea lucrărilor la treptele CHE Strei și CHE Călan, se recomandă sistarea lucrărilor rest de executat pe sectorul Strei-Simeria“.

Așadar, față de varianta proiectată în perioada comunistă (84 MW), pe acest râu vor rămâne doar cele trei centrale construite deja, cu cei 36,15 MW instalați.

Amenajarea râului Bistrița

“Obiectivul de investiții „AHE a râului Bistrița, sector Borca – Poiana Teiului″ a fost aprobat la faza de Notă de comandă prin Decretul Consiliului de Stat nr.95/11.04.1989, respectiv HGR nr.489/21.06.1996 pentru aprobare a indicatorilor tehnico economici actualizați în vederea valorificării potențialului hidroenergetic al râului Bistrița pe sectorul Borca – Poiana Teiului, urmând să asigure prin cele 3 lacuri de acumulare proiectate inițial o regularizare zilnic-săptămânală a debitelor naturale ale râului Bistrița”, arată Hidroelectrica.

În total, era vorba despre 30,5 MW instalați în două CHE, Galu și Poiana Teiului. “CHE Poiana Teiului a fost dată în exploatare în anul 2004, iar lucrările la treapta amonte – CHE Galu au fost sistate la nivelul anilor 1999-2000”, arată compania.

Citește și:

Clienții Hidroelectrica ce nu primesc facturile la timp nu vor plăti penalități și vor primi inclusiv eșalonări– ministrul Energiei

Ulterior, compania a realizat un studiu de fezabilitate pentru actualizarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții. Opțiunile de continuare erau două, la fel ca mai sus: investiția istorică + rest de executat, sau investiția este constituită doar din restul de executat la 01.01.2020”.

Însă nu se va mai face nimic.

“Concluziile și recomandările elaboratorului acestui Studiu de Fezabilitate sunt următoarele: ambele variante/scenarii analizate sunt nerentabile din punct de vedere economic. Prin renunțarea la execuția treptei amonte (Treapta I – Galu/lucrări sistate din anul 2001) se reduc pierderile generate de costurile realizării unor obiective nefezabile. Se recomandă sistarea lucrărilor rest de executat pe sectorul Borca-Poiana Teiului și închiderea investiției după treapta de cădere deja realizată ( Treapta II – Poiana Teiului)”, arată Hidroelectrica.

Ca atare, din cei 30,5 MW proiectați în perioada comunistă, rămân cei 10 MW care există deja.

Citește și:

După 40 de ani, lacul Gura Apelor a fost umplut la parametrii proiectați. A doua cea mai mare hidrocentrală de interior din țară poate funcționa la capacitate

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România și principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național. Compania exploatează un număr de 209 centrale, având o putere instalată totală de 6.482 MW, la care se adaugă parcul eolian de la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.

 

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...