Hollande ar pierde alegerile primare ale socialiştilor în favoarea lui Montebourg – sondaj

Preşedintele francez Francois Hollande ar putea să nu câştige nominalizarea din partea socialiştilor pentru alegerile de anul viitor, un sondaj dat publicităţii luni plasându-l pe primul loc în alegerile primare pe Arnaud Montebourg, fost ministru al industriei, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Economica.net - lun, 03 oct. 2016, 17:46
Hollande ar pierde alegerile primare ale socialiştilor în favoarea lui Montebourg - sondaj

Sondajele îl dau de mai multă vreme pe Hollande perdant în faţa oricărui adversar probabil în scrutinul prezidenţial, însă cel publicat luni îl arată învins de Montebourg în alegerile primare ale Partidului Socialist.

Montebourg, 53 de ani, cunoscut pentru linia sa marcant de stânga, şi-a anunţat duminică intrarea în competiţia internă a Partidului Socialist, care va avea loc în ianuarie.

Sondajul BVA-Salesforce, realizat între 13 şi 20 septembrie, îl indică pe fostul ministru învingător în aceste alegeri, cu 52% – 48% în faţa lui Hollande.

François Hollande, în vârstă de 62 de ani, se află la cea mai scăzută cotă de popularitate atinsă de un preşedinte francez. El nu şi-a declarat deocamdată în mod oficial candidatura, un anunţ fiind aşteptat în luna decembrie.

Viitorul preşedinte francez va fi ales probabil într-un al doilea tur de scrutin, în care se prevede că vor accede candidatul de centru-dreapta (fostul premier Alain Juppe sau ex-preşedintele Nicolas Sarkozy) şi preşedinta Frontului Naţional (extrema dreaptă), Marine Le Pen.

În 2011, Montebourg a obţinut un scor suprinzător de mare, 17%, în alegerile primare în care Hollande şi-a asigurat candidatura din partea socialiştilor. În mai 2012, Francois Hollande l-a învins pe preşedintele de atunci, Nicolas Sarkozy, o victorie care l-a trimis pentru cinci ani la Elysee.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia: Procesul de pace din Ucraina este „complet blocat”
Rusia: Procesul de pace din Ucraina este „complet blocat”
Rusia - Kremlinul a recunoscut vineri că procesul de pace dintre Rusia şi Ucraina, a cărui ultimă rundă mediată de Statele Unite a avut loc în februarie, este "complet blocat", informează EFE....
Scandalul Lukoil România. Ce spune ministrul Economiei despre insolvenţa rafinăriei Petrotel
Scandalul Lukoil România. Ce spune ministrul Economiei despre insolvenţa rafinăriei Petrotel
Ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Irineu Darău, afirmă că insolvenţa ...
Nou cartier cu cladiri de beton și sticlă apare în București, pe terenul unei uzine de 130 de ani. Pas înainte făcut azi
Nou cartier cu cladiri de beton și sticlă apare în București, pe terenul unei uzine de 130 de ani. Pas înainte făcut azi
Proiectul de utilitate publică „Cartierul Energiei”, inițiat de Electrocentrale București (ELCEN), face un pas important ...
Ce spune Ciucu despre ajutorul de la PMB pentru adulţii cu dizabilităţi, după şedinţa CGMB
Ce spune Ciucu despre ajutorul de la PMB pentru adulţii cu dizabilităţi, după şedinţa CGMB
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat vineri că persoanele adulte cu dizabilităţi ar urma să primească ...