Homepage

Deputații și senatorii din comisiile de specialitate primesc lunar sute de euro în plus, deoarece au „responsabilități sporite”

Astfel, potrivit informațiilor publicate pe site-ul Camerei Deputaților, în septembrie 2024, salariul brut al unei președinte de comisie permanent era de 20.176 de lei, cu aproape 1.500 de lei mai mare decât al unui deputat. În aceeași lună, indemnizația brută a unui vicepreședinte de comisie a fost de 19.522 (cu 800 de lei mai mult decât al unui deputat), iar indemnizația unui secretar de comisie era de 19.136, cu 400 de lei peste cea primită de un deputat, scrie Termene.ro.

Deputații și senatorii din comisiile de specialitate primesc lunar sute de euro în plus, deoarece au „responsabilități sporite”
Românii se înghesuie să împrumute statul cu dobânzi mult peste depozite. Reversul medaliei: Tranzacții și lichiditate în scădere la bănci și fonduri de investiții

Tranzacțiile cu locuințe, în scădere cu 17% în luna ianuarie. Surpriza de la început de an: unde s-au vândut mai multe apartamente

Ce s-a întâmplat cu traficul din magazinele alimentare în ziua boicotului

Update 2: Ce spune Piedone. Compania a fost amendată cu 620.000 de lei. Control ANPC la Termoenergetica. Autoritatea a verificat dacă bucureștenii primesc apă caldă și căldură conform normelor

Noi restaurante în Aeroportul Henri Coanda

Iohannis a demisionat. Preşedintele a făcut anunţul oficial - Primele reacţii

Iohannis a demisionat. Preşedintele a făcut anunţul oficial – Primele reacţii

Ofertă la SGR, primeşti 1 leu pe ambalajul returnat şi ţi se ia de acasă. Ce magazin a venit cu oferta

România a devenit pentru Trendyol cea mai mare piață de desfacere din regiune, în primul an de la lansare. Bucureștiul, în top 3 orașe internaționale după numărul de comenzi, în T4

Cifre oficiale în ziua boicotului - Importurile de mâncare ale României au crescut la un maxim istoric. 11 miliarde de euro am dat în 2024 pe alimente de la străini

Cifre oficiale în ziua boicotului – Importurile de mâncare ale României au crescut la un maxim istoric. 11 miliarde de euro am dat în 2024 pe alimente de la străini

Morphosis Capital lansează al doilea său fond de investiţii cu un capital subscris de peste 100 de milioane de euro

Zero kilometri de cale ferată pentru viteze de peste 250 km/h în România

Directorul general al Ford spune că noile taxe impuse de Trump distrug chiar industria americană

Ce vom găsi în supermarketuri. Se reîntoarce practica re-umplerii ambalajelor cu mâncare și produse non-alimentare

Strategii legale pentru a preveni litigiile comerciale și pentru a proteja afacerea de procese costisitoare

Leroy Merlin deschide în curând un nou magazin în București, în locul Cora Pantelimon

Rusia revendică preluarea unei noi localităţi în estul Ucrainei

Irlanda: Mai multe persoane înjunghiate la Dublin; suspectul arestat

Boloş: Urmează o săptămână de discuţii esenţiale cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru deblocarea PNRR

Donald Trump spune că Departamentul condus de Musk va descoperi

Donald Trump spune că Departamentul condus de Musk va descoperi „fraude de sute de miliarde de dolari”

Propunerea de examinare psihologică sau psihiatrică a candidaţilor la prezidenţiale, respinsă de Daniel David

Două noi seisme, cu magnitudinea peste 4 grade pe scara Richter, în largul insulei Santorini din Grecia

Poşta Română vrea să achiziţioneze servicii de sănătate pentru angajaţi cu 36 milioane lei

Apple sau Samsung: care au fost cele mai vândute modele de telefoane în 2024. Ce urmează în 2025

Germania: Anchetă asupra survolurilor de drone deasupra unei cazărmi în ianuarie

Racordarea ţărilor baltice la sistemul electric european: şefa Comisiei Europene salută sfârşitul

Racordarea ţărilor baltice la sistemul electric european: şefa Comisiei Europene salută sfârşitul „ameninţărilor şi şantajului” Rusiei

Ţări arabe denunţă afirmaţiile lui Netanyahu cu privire la un stat palestinian în teritoriul saudit

Serbia: Studenţii blochează din nou artere de circulaţie în mai multe oraşe, inclusiv la Belgrad

Fermierii americani apelează la Airbnb pentru a face faţă scăderii preţurilor produselor agricole

Armata israeliană se retrage de pe un important coridor de circulaţie din Gaza

Elveţienii resping cu o majoritate covârşitoare o iniţiativă privind responsabilitatea faţă de mediu