Homepage

Salariaţii plăţiţi de cel puţin doi ani cu salariul minim de acelaşi angajator, inclusiv cei cu normă parţială, vor avea obligatoriu o majorare salarială în ianuarie

Salariaţilor care lucrează cu contract de muncă la aceeaşi firmă dinaintea anului 2022, iar în toată perioada care curge de la data angajării la acelaşi angajator au fost remuneraţi doar cu salariul minim pe economie trebuie să li se majoreze salariul începând cu 1 ianuarie 2024. Obligaţia de majorare a salariului minim pentru aceşti angajaţi e prevăzută în OUG 142 din 2021 care are însă o vulnerabilitate: nu prevede un procent minim cu care angajatorul e obligat să majoreze aceste salarii. Prin urmare, unii angajatori înţeleg să aplice OUG 142 din 2021 prin majorarea salariilor cu 1 leu, potrivit informaţiilor obţinute de Economica.net.

Salariaţii plăţiţi de cel puţin doi ani cu salariul minim de acelaşi angajator, inclusiv cei cu normă parţială, vor avea obligatoriu o majorare salarială în ianuarie
Comerţul cu amănuntul a crescut cu 2,2% în primele 11 luni din 2023 - date INS

Comerţul cu amănuntul a crescut cu 2,2% în primele 11 luni din 2023 – date INS

Ford Puma, model produs exclusiv în România, a fost cel mai vândut vehicul din Marea Britanie în 2023

Asigurarea la sănătate a persoanelor fără venituri fiscalizate costă 1.980 de lei şi e opţională

Cartierele din București unde au scăzut prețurile la apartamente în 2023

Este lege pentru proprietarii de câini. Cât trebuie să plătești pentru asigurarea

Este lege pentru proprietarii de câini. Cât trebuie să plătești pentru asigurarea „RCA” obligatorie a animalului și ce riști dacă nu ai încheiat-o

Fondatorul producătorului vietnamez de mașini electrice VinFast, Pham Nhat Vuong, a preluat funcția de CEO al companiei

Stellantis a fabricat în 2023 cu mult mai puține mașini electrice în Italia decât își propusese. Piața internă s-a mișcat greu, oamenii așteptând subvențiile promise de Guvern

Cele mai frumoase case tradiționale din România scoase la vânzare în care te poți muta mâine

Colegiul Medicilor din București cere Ministerului de Finanțe deblocarea angajărilor din Sănătate. Numai în Capitală sunt 900 de posturi vacante

Piața auto britanică a înregistrat în 2023 cea mai bună performanță de la declanșarea pandemiei. Vânzările de mașini Dacia au crescut cu 5,25%

Conducerea ANPC le cere comisarilor din instituție să verifice dacă operatorii HoReCa dețin toate autorizațiile necesare și obligatorii pentru a putea activa

Președintele Klaus Iohannis a primit anul trecut cadouri în valoare de aproape 38.000 de lei

Trenurile de călători de pe ruta dintre Cluj-Napoca și Oradea vor fi înlocuite cu autocare și autobuze începând din 8 ianuarie

Şoferii care consumă unele medicamente pentru diabet, infecţii, durere, tuse pot avea rezultate fals pozitive la testarea rapidă a poliţiştilor pentru consum de substanţe interzise

Consiliul Concurenței analizează preluarea First Bank de către Intesa Sanpaolo Bank

HiSky a adaptat programul de zbor pentru a putea duce pasageri de la Cluj-Napoca și Chișinău la New York

Angajatorii vor putea aduce la muncă, în ţara noastră, cel mult 100.000 de noi cetăţeni extracomunitari pentru al treilea an consecutiv

Dacia Spring, disponibilă cu discount de până la 7.200 de euro în România

Outsourcing românesc. rinf.tech, companie de software şi consultanţă IT, cu birouri în SUA, Mexic, Turcia și UE, vrea să se extindă și în Polonia. Recent, a deschis un birou în Iași şi caută să recruteze 100 de specialişti IT

Mathieu Bauduin, CEO Leroy Merlin România: Estimăm o stabilizare a prețurilor și chiar intrarea lor într-un trend descendent

Nicuşor Dan: Începând din acest an, vignetele de tranzit al Bucureştiului pentru vehiculele de mare tonaj se vor emite doar electronic

USR cere Guvernului să deblocheze de urgență posturile din spitale, unde există un deficit de personal de 28.000 de oameni

CNAIR: Au fost reluate lucrările pentru finalizarea construcţiei A0 Sud între A2 şi DN5

România va cumpăra 200 de rachete PATRIOT pe care va plăti peste 1 miliard de euro

Aquila Prod Com S.A. intenționează să preia producătorul de accesorii auto Romtec Europa

Guvernul a modificat metodologia privind finanţarea hărţilor de risc natural pentru cutremure şi alunecări de teren

Ciolacu anunţă o creştere economică de 3,4% pentru 2024. Peste 7% din PIB, pentru investiţii

Finanţele au împrumutat 757 de milioane de lei de la bănci

Rusia ar putea ataca Europa iarna viitoare. România e pe lista lui Putin - BILD

Rusia ar putea ataca Europa iarna viitoare. România e pe lista lui Putin – BILD

Record pentru Ungaria. A atras anul trecut investiţii de peste 13 miliarde de euro