Hotelurile şi pensiunile din România au pierdut 250 de milioane de euro în două luni

Prezent la o conferință a patronatelor din economie, Călin Ile, directorul general al Ibis Continental Hotels a spus că turismul inregistreaza pierderi de 250 de milioane de euro prin pierderea a șase milioane de înnoptări.
Economica.net - J, 14 mai 2020, 13:39
Hotelurile şi pensiunile din România au pierdut 250 de milioane de euro în două luni

Călin Ile e și președintele Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR), și potrivit declarației sale, turismul românesc a pierdut suma de 250 de milioane de euro în circa două luni de când hotelurile sunt închise.

De altfel, turismul e una dintre cele mai lovite domenii de criza medicală, alături de hoteluri fiind afectate și agențiile de turism și restaurantele, dar și domenii conexe precum transportatorii aerieni.

La conferința organizației patronale Concordia au fost prezente o serie de mari companii active în diverse domenii din economia românească.

Reccent, Alin Burcea CEO paralela 45, întrebat despre data la care turismul românesc ar putea reveni la situația de dinainte de pandemie, a spus că vor trece cel puțin 2-3 ani, deși mulți își doresc o vacanță după perioada aceasta, oamenii au nevoie de asigurări clare că locurile în care se duc sunt sigure.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici cantități din 1995 încoace
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici ...
Europa va produce anul acesta cea mai mică cantitate de porumb din 1994/1995 încoace, când blocul comunitar avea mai puține state membre. Seceta a făcut ravagii ăn special în Franța, cel mai......
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional și internat cu șase etaje
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional ...
Adrian și Dragos Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în orașul Bacău.
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere ...
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...