Iarna 2026-2027 reprezintă primul test real pentru sistemul energetic, spune Chisăliţă (AEI). Ce probleme grave are România

Adaugă-ne ca sursă preferată

„Cea mai mare eroare care se face astăzi în dezbaterea energetică din România este confundarea energiei produse pe parcursul unui an cu securitatea reală a sistemului. Pe hârtie, România nu duce lipsă de capacităţi instalate. În practică, începe să apară o problemă mult mai gravă, lipsa capacităţii ferme disponibile exact în orele critice ale iernii, atunci când consumul atinge maximele, producţia solară este nulă, vântul poate lipsi, hidrocentralele sunt limitate, iar importurile devin incerte şi scumpe. (…) România începe să intre într-o situaţie în care eliminarea unor capacităţi convenţionale este mai rapidă decât introducerea unor înlocuitori capabili să ofere aceeaşi siguranţă operaţională. Problema nu este lipsa regenerabilelor. Problema este lipsa capacităţilor care pot fi chemate să producă atunci când sistemul are nevoie urgentă de ele. Iarna 2026-2027 reprezintă primul test real”, susţine Chisăliţă.

Specialistul în energie menţionează că Studiul de Adecvanţă al Transelectrica transmite un mesaj care ar trebui să preocupe atât autorităţile, cât şi investitorii: sistemul energetic românesc intră într-o perioadă în care succesul tranziţiei nu va mai fi determinat de câţi MW noi sunt instalaţi, ci de câţi MWh pot produce efectiv atunci când sistemul este sub presiune, scrie Agerpres.

„Studiul de Adecvanţă al Transelectrica indică un deficit major de adecvanţă, nu o simplă vulnerabilitate. În scenariul central analizat pentru anul 2027, sistemul energetic naţional ajunge la un indicator LOLE de 143,55 ore (Loss of Load Expectation – numărul estimat de ore într-un an în care sistemul electric nu poate acoperi integral cererea de energie din resursele disponibile, inclusiv din import) şi la o energie nealimentată (ENS) de 36.070 MWh (cantitatea de energie pe care consumatorii ar fi dorit să o consume, dar pe care sistemul nu a putut să o livreze din cauza lipsei de capacitate disponibilă). Combinaţia celor două arată nu doar că deficitul apare des, ci şi că este semnificativ ca volum energetic”, a afirmat şeful AEI.

Conform aceluiaşi studiu, perioadele critice se concentrează în lunile ianuarie, februarie şi decembrie, în special în intervalele de vârf de dimineaţă şi seară, „exact orele în care fotovoltaicul produce zero, consumul rezidenţial explodează, pompele de căldură şi încălzirea electrică cresc cererea, importurile regionale sunt solicitate simultan şi orice indisponibilitate tehnică devine critică”.

„Adevăratul risc nu este blackoutul. Este funcţionarea permanentă la limită a SEN. Cea mai mare greşeală ar fi reducerea întregii discuţii la întrebarea: „Va avea România blackout?” Probabil că nu (chiar dacă probabilitatea unui blackout creşte de la an la an, aşa cum evoluează lucrurile în România). Dar aceasta este întrebarea greşită. Întrebarea corectă este: cât va costa evitarea blackoutului?”, potrivit expertului în energie.

În viziunea lui Chisăliţă, lignitul rezolvă o parte din problema securităţii, dar nu şi problema costurilor, iar în scenariul respectiv, preţurile rămân ridicate, ceea ce confirmă că lignitul poate funcţiona ca plasă de siguranţă în iarna 2026/2027, nu ca soluţie durabilă pentru următorii ani.

Totodată, gazul natural este pilonul tranziţiei şi cea mai mare vulnerabilitate a acesteia şi scenariile în care intră în exploatare noile centrale pe gaz modifică radical imaginea sistemului.