Iarna face ravagii în Europa: în Rusia, temperaturi record de -50 de grade

Iarna grea continuă să facă ravagii în Europa. În Polonia, autorităţile au institut codul roşu de ger, în Rusia au fost atinse temperaturi record de minus 50 de grade, iar mai multe ţări se află sub cod portocaliu de ninsori şi temperaturi scăzute. Ninsorile şi viscolul din ultimele săptămâni au ucis sute de oameni.
Economica.net - lun, 13 feb. 2012, 20:58

Republicile din fosta Iugoslavie se confruntă cu cele mai grave ninsori din ultimele decenii. În Serbia, Bosnia şi Muntenegru, autorităţile au decretat starea de urgenţă din cauza zăpezilor. Zeci de mii de oameni au rămas izolaţi şi sunt aprovizionaţi cu elicopterele sau cu ajutorul cailor.

În Kosovo, o avalanşă a ucis 9 oameni şi a îngropat mai multe locuinţe. Echipele de intervenţie au reuşit să scoată însă de sub nămeţi o fetiţă care a scăpat nevătămată. Micuţa a fost întâmpinată de localnici cu urale şi aplauze.

În Ucraina, temperaturile au scăzut sub minus 35 de grade Celsius. Facturile la încălzire au crescut vertiginos şi oamenii spun că nu mai au cu ce să le plătească. Şi în Rusia, mercurul termometrelor a coborât până la valori-record de minus 50 de grade Celsius.

În tot acest timp, În Germnaia, la Hamburg, oamenii se bucură de iarnă. Ei au dat năvală pe un lac îngheţat din oraş, ca să patineze, să se dea cu săniile sau să joace hokey.

În plus, o avertizare cod portocaliu de ninsoare şi ger a fost emisă pentru aproape tot teritoriul Bulgariei, iar vămile cu Republica Moldova sunt închise din cauza ninsorilor şi viscolului. De asemenea, o barjă cu 11 marinari ucraineni a rămas blocată pe Dunăre lângă Serbia. Ministerul de Externe ungar îi avertizează pe cetăţeni să evite călătoriile în România, din cauza circulaţiei rutiere care se desfăşoară cu dificultate, informează MTI.

Te-ar mai putea interesa și
Record pentru producţia globală în domeniul pescuitului şi acvaculturii – FAO
Record pentru producţia globală în domeniul pescuitului şi acvaculturii – FAO
Producţia globală în domeniul pescuitului şi acvaculturii a atins un nivel record în 2024, depăşind 235 de milioane de tone, a anunţat, marţi, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru......
Acordul SUA-Iran include un fond privat de 300 de miliarde de dolari pentru investiţii în economia iraniană – Reuters
Acordul SUA-Iran include un fond privat de 300 de miliarde de dolari pentru investiţii în economia iraniană – Reuters
În acordul dintre Statele Unite şi Iran este prevăzut un fond privat de 300 de miliarde de dolari pentru investiţii în ...
Gigantul spaniol Repsol semnează un acord de explorare petrolieră în Venezuela
Gigantul spaniol Repsol semnează un acord de explorare petrolieră în Venezuela
Compania petrolieră spaniolă Repsol a semnat marţi un acord de explorare a unui zăcământ într-o zonă petrolieră ...
BMW M Concept Neue Klasse, premieră mondială la Le Mans, unde echipa germană a obținut primul podium din 1999
BMW M Concept Neue Klasse, premieră mondială la Le Mans, unde echipa germană a obținut primul podium din 1999
BMW M Concept Neue Klasse a avut premiera mondială în Franța, la Le Mans, odată cu spectaculoasa cursă de 24 de ore ...