ÎCCJ a respins contestaţia în anulare a BCR într-un proces în care dobânda a fost declarată abuzivă

ECONOMICA.NET scria în luna martie despre o decizie surprinzătoare, având în vedere istoria, a ÎCCJ care considera că este abuzivă clauza de dobândă a Băncii Comerciale Române.

ÎCCJ respingea la acel moment recursul BCR asupra deciziei Curţii de Apel Braşov, care decisese că există mai multe nereguli în contractele de credit încheiat între soţii Mateescu şi bancă.

Potrivit deciziei instanţelor, dobânda de referinţă variabilă a băncii (DRV) este echivalentul cotaţiei Euribor, la care se va adăuga marja din contract de 1,2 sau 1,5 puncte procentuale, după caz, ceea ce face ca dobânda curentă a creditului să scadă de la aproximativ 10% la sub 2%.

Decizia ÎCCJ a fost atacată prin căile speciale ale revizuirii şi contestaţiei în anulare de către avocaţii băncii, proceduri de care au uzat în majoritatea proceselor pierdute în faţa clienţilor – cu un succes notabil chiar la ÎCCJ.

Contestaţia în anulare a fost respinsă de ÎCCJ în 29 octombrie, iar cererea de revizuire a fost retrasă de către bancă pe 8 octombrie.

Cei doi braşoveni au închieiat patru contracte de credit cu BCR în anul 2007 cu o valoare totală de peste 160.000 de euro.

Potrivit clauzelor contractuale, dobânda era fixă pentru o perioadă de un an, după care devenea variabilă în funcţie de DRV, „care se afişează la sediile BCR”, la care se adaugă o marjă de 1,2 – 1,5 puncte procentuale.

Practic, din al doilea an, chiar la debutul crizei financiare în România, dobânda aferentă creditelor celor doi aproape că s-a dublat.

După ce au încercat să se înţeleagă cu banca, cei doi au chemat-o în judecată în baza prevederilor legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori.

Tribunalul Braşov, Curtea de Apel Braşov şi ÎCCJ au considerat că clauza contractuală a dobânzii reprezintă este una abuzivă, pentru că lipsesc criteriile de definire a DRV. BCR nu a explicat în contract ce este DRV şi în funcţie de ce parametrii fluctuează, astfel că debitorilor le era imposibil să înţeleagă mecanismul de formare a dobânzii, în ciuda faptului că unul dintre reclamanţi este avocat.

Acesta este singurul litigiu în care ÎCCJ spune explicit că DRV trebuie asimilată Euribor – indicatorul de piaţă pentru împrumuturile în euro. Într-un alt caz, Munteanu, ÎCCJ a considerat că este abuzivă clauza despre care am vorbit mai sus, însă s-a abţinut să intervină în contract şi a pus în vedere părţilor să negocieze o altă formulă de dobândă.

Până la aceste cazuri, BCR a avut câştig de cauză în toate cele şase procese mai vechi dintre BCR şi clienţi care au ajuns la ÎCCJ şi a trimis spre rejudecare la Curtea de apel două litigii de grup, câştigate de către bancă iniţial. O parte dintre procesele mai vechi au fost întemeiate pe o altă lege, OUG 50/2010, care nu mai avea aplicabilitate pentru contractele încheiate înaitne de vara lui 2010, iar restul au fost acţiuni pe obligaţia de a face şi nu acţiuni în constatare.

Aşa cum scriam mai sus, BCR a câştigat un proces printr-o contestaţie în anulare la ÎCCJ, în cazul Voda, după ce instanţa hotărâse în primă fază că formula DRV + marjă să fie înlocuită cu Euribor + marjă.