Ifo: Germania s-ar putea confrunta cu o recesiune în trimestrul trei din 2019

Institutul de cercetare economică Ifo din Munchen şi-a redus estimările privind evoluţia PIB-ului Germaniei în 2019 şi a avertizat chiar că o recesiune va lovi cea mai mare economie europeană în trimestrul trei din 2019, sporind astfel presiunile asupra BCE pentru a-şi relaxa politica monetară şi a adopta noi măsuri de stimulare, transmite Reuters citat de Agerpres.
Economica.net - J, 12 sept. 2019, 11:07
Ifo: Germania s-ar putea confrunta cu o recesiune în trimestrul trei din 2019

Anul acesta economia germană ar urma să înregistreze un avans de 0,5%, faţă de o creştere de 0,6% previzionată anterior. De asemenea, potrivit Ifo, PIB-ul Germaniei se va contracta probabil cu 0,1% în trimestrul trei din 2019, ceea ce va duce la intrarea în recesiune, după un declin similar în perioada aprilie-iunie 2019.

„Perspectiva este afectată de incertitudinile ridicate”, a apreciat Timo Wollmershaeuser de la Ifo, scoţând în evidenţă posibilele riscuri la adresa economiei provocate de un Brexit fără acord şi de escaladarea tensiunilor comerciale globale.

Declinul din sectorul industriei se va extinde treptat spre alte părţi ale economiei, afectând şi piaţa forţei de muncă, avertizează Ifo.

Totuşi instituţia estimează o uşoară redresare în trimestrul patru din 2019, dacă nu se vor înregistra noi tensiuni comerciale globale sau un Brexit fără acord.

Pentru 2020, Ifo şi-a înrăutăţit estimarea de creştere la 1,2%, de la un avans de 1,7% previzionat anterior.

Marţi, ministrul de Finanţe, Olaf Scholz, a dat asigurări că Germania poate contracara o posibilă criză economică injectând „multe, multe miliarde de euro” în economie şi şi-a arătat disponibilitatea pentru un pachet masiv de stimulare în cazul unei recesiuni.

„Deoarece atunci va fi foarte important pentru noi, care suntem cea mai mare economie a UE, să putem contracara tendinţele economice negative. Şi din punctul meu de vedere, cu aceste fundaţii financiare solide pe care le avem în prezent, suntem în situaţia de a contracara o criză economică cu multe, multe miliarde de euro, dacă va apărea una în Germania şi în Europa”, a declarat Scholz.

Acesta a adăugat: „O vom face într-adevăr atunci, va fi o politică activă împotriva crizei”. Dar până acum nu există o criză economică, a dat asigurări marţi ministrul de Finanţe.

Economia concentrată pe export a Germaniei suferă de pe urma agravării tensiunilor comerciale globale. Produsul Intern Brut al Germaniei s-a contractat în al doilea trimestru, iar Banca Centrală (Bundesbank) prognozează o nouă contracţie în trimestrul al treilea, pe fondul escaladării disputelor comerciale dintre SUA şi China.

Performanţele dezamăgitoare ale economiei germane, prima economie europeană, a înmulţit solicitările pentru stimulente fiscale. Guvernul de la Berlin studiază mai multe opţiuni în cazul în care situaţia se va deteriora însă zilele trecute preşedintele Bundesbank a spus că nu este o nevoie urgentă de noi stimulente în condiţiile în care rata şomajului este aproape de minimul istoric, companiile continua să investească, iar cererea internă rămâne robustă.

 

Te-ar mai putea interesa și
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu a anunţat că în cursul zilei de joi va depune la Parlament programul de guvernare şi lista Cabinetului de miniştri. ...
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, ...
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...