Ignatiadis, Octagon: E o greșeală să credem că România trebuie să rămână în zona forţei de muncă ieftine

Alexandros Ignatiadis, proprietatul companiei de construcții Octagon este de părere că România nu trebuie să rămână în zona forţei de muncă ieftine, deși unii dezvoltatori sunt îngrijoraţi că Serbia ar putea lua locul României pa harta investițiilor, asta după ce salariul minin a fost majorat la noi, până la 1.450 de lei brut. 
Andrada Ghira - mie, 22 mart. 2017, 13:29
Ignatiadis, Octagon: E o greșeală să credem că România trebuie să rămână în zona forţei de muncă ieftine

Majorarearea salariului minim la 1.450 de lei brut a dat peste cap bugetele unor investitori. Ștefan Cremene, directorul comercial al Willbrook România, spune că această creștere salarială a dus la creșterea taxelor de administrare percepute chiriașilor din clădirile comerciale.

„Toată lumea și-a făcut niște previziuni bugetare pe 2017, iar în două luni acestea s-au dat peste cap. Am fost surprinși peste noapte cu legi și decrete noi”, spune Cremene.

La polul opus, Florin Furdui, directorul Portland Trust, este de părere că firmele care vin la noi în ţară nu ţintesc oamenii cu salariul minim pe economie. „Cei care vin aici, vin pe o combinaţie de costuri. Aici, salariul mediu este semnificativ sub media europeană”, spune Furdui. 

Acesta mai spune că impactul creşterii taxei de administrare (taxă percepută pentru întreţinrea spaţiilor, iluminat, pază) ca urmare a majorării salariilor angajaţilor care se ocupă de curăţenie şi pază, plătiţi de regulă cu salariul minin, a crescut cu foarte puţin. „În Oregon Park avem o taxă de 2,75 euro/mp, dar această taxă este mică pentru că avem o clădire sustenabilă din punct de vedere energetic”, compltează Furdui. 

Totuși, Alexandros Ignatiadis, care deține compania de construcții Octagon, atrage atenţia că România trebuie să scape de eticheta „forţă de muncă ieftină”.

„Sunt pe piața asta de 22 de ani. Când am venit, salariul minim era 150 de dolari. După 25 de ani, facem caz că s-a urcat la 350 de dolari. E o greseală să considerăm că România trebuie să rămână în continuare în zona de forţă de muncă ieftină”, spune Alexandros Ignatiadis, în cadrul unui forum pe teme imobiliare organizat de Business Mark. 

Acesta a mai precizat că măsura nu l-a afectat pentru că nu-şi plăteşte cei 180 de angajaţi cu salariul minim pe economie. 

Investitorii sunt interesaţi de Serbia

Impactul creşterii salariului minim ar putea să afecteze investiţiile companiilor producătoare, care ar dori să deschidă fabrici la noi în ţară. 

„Dincolo de creşterea taxelor de administrare, suntem curioşi să vedem care va fi impctul pe termen lung. Se vorbeşte despre asta foarte mult în legatură cu activităţile de BPO, cu companiile mari şi multinaţionale care angajează forţă de muncă în România. Se vorbeşte mai puţin desre industria producătoare, care este o zonă extrem de dezvoltată. Câţiva clienţi mari din Cehia, care şi-au stabilit centre de productieîn România şi pentru care veştile legate de fluctuaţiile de salariu minim nu sunt pozitive. Şi vedem tot mai multă forţă de muncă de import. E un trend pe care îl anticipăm, dar nu ştim cât va dura. Există un inters foarte mare al investitorilor faţa de Serbia, pe care eu o vad ca o mică ameninţare pentru noi şi pentru investiţiile pe termen mediu şi lung în Romania, este de părere Ana Dumitrache, co-country manager, CTP România, cel mai mare proprietar de spaţii logistice şi industriale de pe piaţa locală. 

Te-ar mai putea interesa și
Îmvinsă de Toyota în spectaculosul raliu din Argentina, Dacia se menține lider în clasamentul general
Îmvinsă de Toyota în spectaculosul raliu din Argentina, Dacia se menține lider în clasamentul general
Echipa Toyota Gazoo Racing W2RC a reușit să obțină primele două poziții pe podiumul etapei din Argentina a Campionatului Mondial FIA de Rally‑Raid. Dacia a trebuit să se mulțumească cu......
Benzinăriile Rompetrol și-au dublat profitul
Benzinăriile Rompetrol și-au dublat profitul
Rompetrol Downstream, segemntul de distribuție al carburanților din grupul Rompetrol (KMG International), a raportat pentru ...
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai multe ore
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai ...
O demonstrație organizată sâmbătă în Austria a blocat una dintre principalele autostrăzi ale Europei. Ruta vitală, ...
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei persoane au fost ucise
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei ...
Armata americană a anunţat că a lovit vineri o ambarcaţiune suspectată de trafic de droguri în Pacificul de Est, omorând ...