Imigraţia va încetini declinul populaţiei în Germania

Populaţia Germaniei va scădea mai puţin decât se estima pentru următorii 45 de ani datorită imigranţilor, a anunţat, marţi, Oficiul federal de Statistică (Destatis), transmite Reuters.
Economica.net - mar, 28 apr. 2015, 12:55
Imigraţia va încetini declinul populaţiei în Germania

Imigranţii şi solicitanţii de azil, mulţi dintre ei din Siria, au adus migraţia la cel mai înalt nivel în peste două decenii şi au alimentat o dezbatere naţională tot mai încinsă, scrie Agerpres.

Guvernul şi industria susţin însă că imigranţii sunt extrem de necesari pentru a contracara iminenta criză demografică provocată de îmbătrânirea populaţiei.

Potrivit celor mai recente estimări ale Destatis, populaţia primei economii europene, care în 2014 a atins un nivel de 81,1 milioane de persoane, va scădea până la 67,6 – 73,1 milioane de persoane în 2060, în funcţie de cât de mulţi imigranţi vor fi la acel moment. În precedenta sa prognoză, care datează din 2009, Destatis estima că populaţia Germaniei va scădea în 2060 până la 65-70 de milioane.

Destatis susţine că populaţia Germaniei va continua să crească în următorii 5-7 ani peste nivelul de 80,8 milioane de oameni înregistrat în 2013, după care va începe să scadă. ‘Nu va scădea sub nivelul din 2013 cel puţin până în 2023’, a declarat preşedintele Destatis, Roderich Egeler.

Cu toate acestea, Destatis atrage atenţia că va avea loc o scădere semnificativă a populaţiei active (20 – 64 de ani), care se va situa între 34 şi 38 milioane de persoane în anul 2060, comparativ cu 49 de milioane în 2013, adică un declin de 10%, până la aproximativ 52% din populaţie.

În schimb, numărul persoanelor în vârstă de peste 65 de ani va creşte până la 23 milioane de persoane, sau unul din trei, în 2060, de la 17 milioane, sau unul din cinci, în prezent.

Numărul în creştere al imigranţilor i-a alertat însă pe mulţi germani. Mişcarea antiislamică PEGIDA (Patrioţi europeni împotriva islamizării Occidentului) organizează proteste săptămânale în oraşul Dresda de luni de zile, iar incendierea unei locuinţe a unui solicitant de azil în estul Germaniei ilustrează atitudinea unora dintre germani faţă de imigraţie, notează Reuters.

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...