Imnul naţional, intonat obligatoriu în şcoli în fiecare zi de luni

În fiecare zi de luni din săptămână, elevii din ciclurile gimnazial şi primar vor intona, în mod obligatoriu, în sălile de clasă, imnul naţional. Decizia aparţine Senatului.
Economica.net - mie, 21 dec. 2011, 13:03

Senatul a adoptat, miercuri, o propunere de modificare a Legii 75/1994, prin care intonarea imnului naţional devine obligatorie, în zilele de luni, în toate sălile de clasă din ciclurile gimnazial şi primar, informează Mediafax.

Propunerea legislativă a fost adoptată cu 56 voturi „pentru”, 37 „împotrivă” şi o abţinere.

Prin modificarea Legii privind arborarea drapelului, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României, arborarea drapelului devine obligatorie şi în fiecare sală de clasă din ciclurile gimnazial şi primar, deasupra tablei de scris.

Senatul este primă Cameră sesizată pe iniţiativa semnată de deputata PDL Maria Stavrositu.

Te-ar mai putea interesa și
România va avea la începutul lui 2027 peste 10.000 MW instalați în solar, spune industria. Care sunt previziunile pentru stocare și ce ar asigura instalarea mai rapidă a bateriilor
România va avea la începutul lui 2027 peste 10.000 MW instalați în solar, spune industria. Care sunt previziunile pentru ...
Oficialii industriei fotovoltaice estimează că la finalulul anului acesta România va avea undeva la 10.000 MW instalați în solar - parcuri și prosumatori – și 2 GWh capacitate de stocare.......
Dacia Striker merge deja pe străzile Europei, deși nu a avut încă premiera mondiala. Primele unități în statisticile de înmatriculări
Dacia Striker merge deja pe străzile Europei, deși nu a avut încă premiera mondiala. Primele unități în statisticile ...
Bilanțul comercial al mărcii Dacia pentru primele opt luni din 2026 indică o contracție a volumelor pe piața europeană, ...
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
Preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderii Groenlandei şi Danemarcei au semnat marţi un acord care permite o prezenţă ...
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
Uniunea Europeană a reînnoit marţi sancţiunile impuse Rusiei pentru invazia în Ucraina, cedând în cele din urmă în ...