Impactul imigranţilor asupra lucrătorilor britanici este ‘neglijabil’ – raport

Există foarte puţine dovezi că lucrătorii imigranţi au luat locurile de muncă ale britanicilor, susţine un raport trecut sub tăcere, în contextul în care guvernul britanic este acuzat de faptul că ar fi 'înşelat' publicul şi ar fi alimentat temerile, amplificând gravitatea problemei, relatează joi The Independent.
Economica.net - joi, 06 mart. 2014, 11:00
Impactul imigranţilor asupra lucrătorilor britanici este 'neglijabil' - raport

Un bilanţ guvernamental rămas nepublicat respinge afirmaţiile repetate ale ministrului de interne, Theresa May, potrivit cărei imigraţia a lăsat un număr mare de lucrători britanici în şomaj. Raportul potenţial exploziv conchide că există ‘foarte puţine’ dovezi privind un astfel de fenomen, într-un moment în care economia britanică este în creştere.

Raportul, conţinând un bilanţ al tuturor cercetărilor anterioare privind imigraţia, începând cu anul 2003, a fost realizat în comun de către Ministerul de Interne, Ministerul pentru Afaceri, Inovare şi Dezvoltarea Competenţelor şi Ministerul pentru Muncă şi Pensii. Documentul respinge statisticile citate de May dintr-un studiu din 2012 al Comitetului Consultativ privind Migraţia al guvernului, potrivit căruia ‘la fiecare 100 de imigranţi noi, 23 de lucrători britanici nu vor fi angajaţi’.

Surse de la Whitehall susţin că May a fost sfătuită de consilierii să nu se bazeze prea mult pe datele statistice, deoarece acestea nu sunt suficient de solide. Mai mult, potrivit unei surse, Ministerul de Interne pare în prezent ‘destul de izolat’ în raport cu alte ministere – printre care Ministerul de Finanţe sau Ministerul de Externe – sceptice la ideea că imigraţia îi costă pe britanici locurile de muncă. Pe de altă parte, oficialii Ministerului de Interne pretind că alte ministere sunt ‘părtinitoare instituţional’ în ceea ce priveşte subiectul imigraţiei.

Acest cel mai recent bilanţ va fi publicat la scurt timp după ce laburiştii au acuzat Downing Street că evaluarea a fost trecută sub tăcere pentru a o scuti pe May de un moment stânjenitor. Pe de altă parte, publicarea sa va genera o dezbatere aprinsă în interiorul coaliţiei, în contextul în care miniştrii liberal-democraţi, în frunte cu ministrul pentru afaceri, Vince Cable, au vorbit despre beneficiile economice ale imigraţiei şi au refuzat să aprobe ţinta conservatorilor de a reduce migraţia netă la mai puţin de 100.000 de persoane anual până la alegerile generale de anul viitor. Între timp, liderii politici sunt îndemnaţi să renunţe la obsesia privind reducerea nivelurilor de imigraţie şi să se concentreze în schimb pe crearea unui sistem mai echitabil care să se bucure de sprijinul larg al publicului.

Într-un raport consultat de The Independent, care urmează să fie publicat în curând, Institutul de Cercetare a Politicilor Publice (IPPR) susţine că angajamentele privind reducerea imigraţiei cu orice cost reprezintă o ‘fundătură’, deoarece subminează perspectivele de creştere economică şi ignoră faptul că transportul internaţional de călători se desfăşoară mai uşor.

Pe de altă parte, luptele în cadrul coaliţiei continuă, în condiţiile în care, potrivit The Independent, liberal-democratul Vince Cable ar urma să declare joi că imigraţia este un subiect ‘toxic din punct de vedere politic’ şi ‘profund nepopular’.

Într-un atac la adresa ‘poveştilor de groază’ prezentate de tabloide, ministrul va insista asupra faptului că doar 3% dintre imigranţi pretind alocaţia de şomaj şi că Marea Britanie nu va profita pe deplin de pe urma avantajelor sale dacă i se va pune eticheta de ţară ‘închisă pentru afaceri’.

Pe de altă parte, în primul său discurs în calitate ministru al imigrării, conservatorul James Brokenshire va ataca joi declaraţia lui Cable, potrivit căruia creşterea de săptămâna trecută a migraţiei nete a fost ‘o veste bună’.

De asemenea, potrivit The Telegraph, ministrul va acuza ‘elita urbană bogată’ a clasei de mijloc că a contribuit la sprijinirea imigraţiei în masă în Marea Britanie, prin solicitarea de forţă de muncă şi de servicii ieftine.

Pe de altă parte, remarcă publicaţia citată, comentariile ministrului despre beneficiarii din clasa de mijloc ai imigrării s-ar putea dovedi controversate nu în ultimul rând deoarece predecesorul său, Mark Harper, a fost forţat să demisioneze după angajarea unei imigrante ilegale pentru a face menajul la locuinţa sa din Londra.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că are în vedere un proiect care presupune compensarea tratamentului contraceptiv, dacă o femeie tânără doreşte acest lucru....
Varşovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbaţii de vârsta mobilizării
Varşovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbaţii de vârsta mobilizării
Ministrul apărării polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a anunţat că ţara sa este pregătită să ajute Ucraina să repatrieze ...
S-a deschis Argeș Mall din Pitești, o investiție de peste 100 de milioane de euro – VIDEO
S-a deschis Argeș Mall din Pitești, o investiție de peste 100 de milioane de euro – VIDEO
Prime Kapital a inaugurat astăzi, 25 aprilie, deschiderea celui mai nou mall din Pitești, județul Argeș. Investiția ...
Mierlea, InfoCons: Prin utilizarea aplicaţiei WhatsApp în activităţile de serviciu se comite o infracţiune
Mierlea, InfoCons: Prin utilizarea aplicaţiei WhatsApp în activităţile de serviciu se comite o infracţiune
Prin utilizarea aplicaţiei WhatsApp în activităţile de serviciu comiteţi o infracţiune, pentru că orice transmitere ...