Impactul negativ al pandemiei de coronavirus asupra cluburilor europene de fotbal va fi de aproape 4 miliarde de euro

Cluburile europene de fotbal vor pierde aproximativ 4 miliarde euro din cauza pandemiei de coronavirus care a creat un adevărat ''şoc seismic'', potrivit unui studiu al European Club Association (ECA), scrie dpa, citată de Agerpres.
Economica.net - mar, 07 iul. 2020, 15:23
Impactul negativ al pandemiei de coronavirus asupra cluburilor europene de fotbal va fi de aproape 4 miliarde de euro

ECA a anunţat marţi că 1,6 miliarde de euro vor fi pierdute în cadrul sezonului curent şi 2,4 miliarde în sezonul 2020-2021, de echipele din cele 55 de ligi de pe continent.

Dintre acestea, un număr de 10 ligi, inclusiv cele cinci mari din: Anglia, Italia, Germania, Spania şi Franţa, ar pierde 3,6 miliarde de euro, din care 1,5 miliarde doar din cauza imposibilităţii de a vinde bilete pentru aceste sezoane.

”Rezultatele demonstrează că impactul financiar al Covid-19 asupra cluburilor europene, din câte putem vedea până acum, este deja ca un şoc seismic, chiar dacă unele competiţii s-au reluat fără spectatori. Iar asta nu se opreşte aici, mai degrabă va continua şi în sezonul următor. Este nevoie de măsuri pentru a face un fotbal sustenabil pe termen lung”, a spus directorul ECA, Charlie Marshall.

El a adăugat că situaţia financiară este şi mai gravă pentru ligile inferioare de pe continent.

Te-ar mai putea interesa și
Reşitnec: Am cerut RA-APPS să înceapă procedurile pentru ca sediul PUSL să ajungă la Agenţia Naţională pentru Romi
Reşitnec: Am cerut RA-APPS să înceapă procedurile pentru ca sediul PUSL să ajungă la Agenţia Naţională pentru Romi
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec (USR), a cerut vineri RA-APPS să înceapă procedurile pentru ca spaţiul folosit de PUSL din zona Arcul de Triumf să ajungă în administrarea......
Interviu Nicușor Dan la Bloomberg – Ce spune președintele României despre invocarea Articolului 4, Rusia, Ucraina şi atacurile cu drone
Interviu Nicușor Dan la Bloomberg – Ce spune președintele României despre invocarea Articolului 4, Rusia, Ucraina ...
România şi Europa vor continua să sprijine Ucraina în războiul cu Rusia, care exercită o presiune tot mai mare, încercând ...
De ce piața de iGaming atrage tot mai mulți operatori internaționali
De ce piața de iGaming atrage tot mai mulți operatori internaționali
iGaming-ul s-a transformat într-o industrie digitală în care tehnologia, reglementarea și comportamentul consumatorului ...
Criză migranţi – Italia prelungeşte suspendarea acordului Schengen cu Spania cu încă o săptămână
Criză migranţi – Italia prelungeşte suspendarea acordului Schengen cu Spania cu încă o săptămână
Italia a prelungit cu încă o săptămână suspendarea acordului Schengen cu Spania, a declarat vineri o sursă din cadrul ...