Anunț important pentru toți șoferii din România. Metoda legală prin care poți obține un preț mai mic pentru RCA, după falimentul City Insurance. Peste 20.000 de oameni și firme au apelat deja la acest sistem

Șoferii români, dar și firmele de transport, au la dispoziție o prevedere legală care le permite să cumpere RCA la prețuri mai mici, în contextul în care tarifele au urcat după falimentul fostului lider al pieței, City Insurance. Peste 20.000 de oameni și firme au apelat deja la acastă metodă și aproximativ 18.000 și-au cumpărat deja asigurare la preț redus.
Şerban Buşcu - sâm, 12 feb. 2022, 22:13
Anunț important pentru toți șoferii din România. Metoda legală prin care poți obține un preț mai mic pentru RCA, după falimentul City Insurance. Peste 20.000 de oameni și firme au apelat deja la acest sistem

Peste 23.000 de șoferi și firme de transport au apelat la Biroului Asigurătorilor Auto din România (BAAR), în ultimele patru luni, pentru a obține un preț mai mic la RCA, în contextul creșterii prețurilor după falimentul City Insurance, arată datele oferite Economica de reprezentanții BAAR.

Dintre aceștia, arată sursa citată, în jur de 18.00o au îndeplinit criteriile prevăzute de lege și au fost distribuiți pentru a își cumpăra asigurare la prețul prevăzut de lege. Până acum, majoritatea cererilor către BAAR(circa 93%) au fost formulate de transportatori profesioniști de marfă, având în vedere că pe acest segment s-au înregistrat creșteri substanțiale ale prețului, de până la 100%, însă metoda poate fi folosită de absolut orice șofer din România.

Reprezentanții BAAR spun că nu pot estima unde va ajunge vârful acestor cereri, însă consideră că ideal ar fi ca la această metodă să apeleze doar cei care se află în situații sepciale, cu daune substanțiale la activ care le-au crescut prețul RCA.

Cu privire la numărul cererilor de alocare ca asigurat cu risc ridicat este dificil să facem estimări realiste intrucât, pe langa fluctuatiile care pot aparea sezonier, cum ar fi, de exemplu, perioadele de început și de sfârșit de an calendaristic, numărul de cereri este puternic influențat și de alți factori, cum ar fi dinamica prețurilor practicate de actorii activi din piața de asigurări RCA. Ideal ar fi ca asigurații cu risc ridicat să reprezinte doar cazuri izolate, excepții generate de un istoric de daune necorespunzător.”, ne-au transmis reprezentanții BAAR.

Cum funcționează sistemul asiguratului cu risc ridicat și care sunt prețurile maxime la care poate ajunge RCA, în funcție de mașină și de vârsta șoferului

Legea 132/2017, a  RCA, împreună cu normele ASF care o detaliază, au introdus, în premieră în România, sistemul asiguratului cu risc ridicat, ca metodă de protecție a asiguraților, în cazul unor evenimente speciale care conduc la creșterea prețurilor, cum a fost prăbușirea City Insurance, în toamna anului trecut.

Dacă ați primit trei oferte de RCA mai mari decât prețul la care vă încadrați, țineți minte că vă puteți adresa BAAR pentru a obține un preț mai mici. Menționăm că mașinile electrice sunt asimilate categorie de motorizare sub 1.200 cmc.

” In conformitate cu Procedura de gestionare de către BAAR a asiguraților RCA cu risc ridicat aprobată de A.S.F. care este publicată și pe site-ul BAAR, alocarea asiguraților cu risc ridicat către o firmă de asigurare, la tariful prevăzut de lege, se face proporțional cu cota de piață deținută de asigurătorii RCA în anul precedent. Calcularea cotei de piață a asigurătorilor RCA, se determină avându-se în vedere primele brute încasate la asigurarea RCA/Carte Verde, raportate la BAAR pentru anul anterior pentru care există date disponibile.  Alocarea se realizează în ordinea solicitărilor care se încadrează în categoria asiguraților cu risc ridicat insoțite de documentele menționate pe site-ul BAAR, fără a se ține seama de segmentele de risc (segmentele de tarifare) prevăzute în Raportul ASF cu privire la determinarea tarifelor de referinţă pentru asigurarea RCA din care riscurile fac parte.”, explică cei de la BAAR.

E important de știut că prețurile sunt calculate pentru categoria B0, adică fără istoric. Majoritatea șoferilor beneficiază de bonus, iar jumătate dintre aceștia sunt chiar în categoria maximă, adică B8, ceea ce înseamnă că prețul plătit de ei pentru RCA este jumătate din tariful standard. La fel, cei care au avut daue recent, vor plăti mai mult, în funcție de categoria de malus la care sunt încadrați.

Înainte de a prezenta prețurile maxime în funcție de capacitatea motorului și vârsta șoferului, amintim că orice șofer din România poate profita de sistemul asiguratului cu risc ridicat în următoarele condiții:

– A primit de la asigurători trei oferte de preț cu cel puțin 36% mai mari decât tariful de referință pentru categoria de vârstă și capacitate cilindrică a motorului unde se încadrează

– Aceste oferte sunt calculate anualizat și fără aplicarea unui bonus sau malus

– A solicitat Biroului Asigurătorilor de Vehicule (BAAR) să fie repartizat către un asigurător care să îi vândă RCA la prețul stabilit de lege, adică prețul de referință +36%.

AICI puteți consulta tarifele de referință

AICI detalii oferite direct de către BAAR în legătură cu procedura de înscriere

Categoria de vârstă sub 30 de ani:

Motor

1.201-1.400 cmc- 1554,48 lei

1401-1600 cmc- 1816,96 lei

1601-1800 cmc- 2.033.2 lei

1801-2000 cmc 2.214,08 lei

2001-2500 cmc- 3.070,88 lei

2.500 cmc- 4.188,8 lei

 

Categoria de vârstă 31-40 de ani

 

Motor

1.201-1.400 cmc- 965,6 lei

1401-1600 cmc- 1130,16 lei

1601-1800 cmc- 1.253,92 lei

1801-2000 cmc – 1.408,96 lei

2001-2500 cmc- 1.989, 68 lei

2.500 cmc- 2.896,8

 

Categoria de vârstă 41-50 de ani

Motor

1.201-1.400 cmc- 994,16 lei

1401-1600 cmc- 1.161,44 lei

1601-1800 cmc- 1.270,44 lei

1801-2000 cmc- 1.426,64 lei

2001-2500 cmc-1.989, 68 lei

2.500 cmc- 2.744,48 lei

 

Categoria de vârstă 51-60 ani

Motor

1.201-1.400 cmc- 965,6 lei

1401-1600 cmc- 1.127, 44 lei

1601-1800 cmc- 1.266,16 lei

1801-2000 cmc- 1.402,16 lei

2001-2500 cmc- 1.984, 24 lei

2.500 cmc-2.789,36 lei

 

Categoria de vârstă peste 60 de ani

Motor

1.201-1.400 cmc- 1003.68 lei

1401-1600 cmc- 1.173,68 lei

1601-1800 cmc- 1.298,8 lei

1801-2000 cmc- 1.417,1 2 lei

2001-2500 cmc- 2.057, 68 lei

2.500 cmc- 2.842,4 lei

După falimentul City Insurance, prețurile RCA au crescut, în condițiile în care societatea care a dominat ani la rândul piața vindea la tarife care nu îi permiteau să acopere daunele, așa cum s-a văzut chiar din propriul faliment. Pe piață s-au vehiculat mai multe ipoteze dramatice, care presupun scumpiri de până la 200%. Totuși, datele de vânzări analizate de Economica relevă că scumpirea medie este undeva între 40 și 45%. Există, într-adevăr categorii de vehicule și de șoferi unde scumpirile au fost mai mari, acestea din urmă având posibilitatea să se adreseze BAAR pentru a obține un preț mai bun. Este vorba în primul rând de camioanele peste 16 tone și de șoferii cu vârsta sub 30 de ani care conduc mașini puternice, cu cilindree de peste 2 litri.

VEZI aici cu cât s-au scumpit în realitate prețurile RCA, după falimentul City Insurance

 

Te-ar mai putea interesa și
Bittnet raportează o pierdere netă de 9,7 milioane de lei pentru primele trei luni ale anului
Bittnet raportează o pierdere netă de 9,7 milioane de lei pentru primele trei luni ale anului
Bittnet Group a încheiat primul trimestru al acestui an cu o pierdere netă de 9,7 milioane de lei, comparativ cu o pierdere netă de 2,7 milioane de lei înregistrată în perioada similară din......
Aerostar Bacău raportează pentru primul trimestru din an o creștere a cifrei de afacei de 24%, până la 155,3 milioane de lei. Profitul însă a scăzut 16,47%
Aerostar Bacău raportează pentru primul trimestru din an o creștere a cifrei de afacei de 24%, până la 155,3 milioane ...
Compania Aerostar Bacău a înregistrat în primul trimestru al acestui an un profit net de 25,133 de milioane de lei, în ...
OTP raportează că a înregistrat în primul trimestru din an un profit net de 2 milioane de lei
OTP raportează că a înregistrat în primul trimestru din an un profit net de 2 milioane de lei
OTP Bank România a înregistrat, în primul trimestru al acestui an, un profit net consolidat de 2 milioane de lei, informează ...
ANPC a dat amenzi de 1,1 milioane de lei în urma controalelor efectuate la nivel național în perioada 22 – 26 aprilie 2024 în sectorul de comercializare a peștelui
ANPC a dat amenzi de 1,1 milioane de lei în urma controalelor efectuate la nivel național în perioada 22 – 26 aprilie ...
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi de aproximativ 1,1 milioane ...