Importurile de curent continuă. România are azi cea mai ieftină energie din regiune

Energia electrică pe piaţa spot din România este, duminică, cea mai ieftină dintre ţările din regiune cu care ţara noastră este cuplată, însă importurile continuă, potrivit datelor OPCOM şi Transelectrica, analizate de AGERPRES.
Economica.net - D, 03 feb. 2019, 11:58
Importurile de curent continuă. România are azi cea mai ieftină energie din regiune

Astfel, media preţului cu livrare duminică este de 203 lei pe MWh, cu un maxim de 276 lei pe MWh între orele 18:00 şi 19:00. Aceste preţuri sunt mai mici cu peste 50% faţă de cele de acum două săptămâni.

Comparativ cu ţările din regiune, energia cu livrare duminică are în România un preţ de 42,79 euro pe MWh, în timp ce în Ungaria preţul este de 44,32 euro pe MWh, iar în Cehia şi Slovacia – 44,18 euro pe MWh.

La ora 13:30, consumul de energie electrică al României era de 6.661 MW, producţia – de 6.382 MW, iar importurile – de 279 MW.

Principala sursă de producere a energiei era, la ora menţionată, cea hidro, care asigura 28% din total, cu 1.772 MW. Urmează cărbunele, cu 1.622 MW (25%), energia nucleară – 1.398 MW (22%), hidrocarburile – 1.029 MW (16%), restul de 8% fiind energie fotovoltaică, eoliană şi din biomasă.

Potrivit site-ului Transelectrica, un grup de 320 de MW de la Rovinari a fost oprit din lipsa stocurilor de cărbune pe 31 ianuarie şi se estimează repunerea lui în funcţiune pe 10 februarie.

Un alt grup, tot pe cărbune, de la Turceni, de 315 MW, a fost oprit pentru reparaţii din 27 ianuarie, dar a fost repus în funcţiune duminică.

Te-ar mai putea interesa și
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în condiţiile în care zeci de mii de muncitori din întreaga Germanie......
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...