Încă o lovitură pentru toți proprietarii din România. Impozitul pe locuință crește iar, chiar anul acesta. Calcule concrete

e-Proprietatea ar putea fi implementată chiar de anul acesta, formal este deja reglementată în pachetul 2 de măsuri fiscale pentru ca România să nu piardă banii din PNRR. E-Proprietatea va conduce la o nouă majorare a impozitelor, automată, deoarece formula de calcul a impozitelor va fi dictată de valoarea de piață a imobilelor și nu de cota forfetară care se aplică de la 1 ianuarie 2026.
Gabriela Ţinteanu - mie, 07 ian. 2026, 22:21
Încă o lovitură pentru toți proprietarii din România. Impozitul pe locuință crește iar, chiar anul acesta. Calcule concrete

Prin jalonul 237 din PNRR, Comisia Europeană cere: baza de impozitare trebuie să fie legată de valoarea de piață a imobilului, evaluarea imobilelor trebuie să fie automată și națională, iar sistemul trebuie să fie operațional. Comisia nu impune un procent anume de impozitare ci doar solicită schimbarea formulei de calcul a sistemului de impozitare în funcție de valoarea de piață a imobilului. Tabel jaloane PNRR

Prin Pachetul 2 de masuri fiscale promovat de Guvern la sfârșitul anului trecut, pe lângă majorarea impozitelor pe proprietate de la 1 ianuarie 2026, se reglementează formal sistemul e-Proprietate, un registru centralizat cu datele despre bunurile imobile din România, menit să eficientizeze colectarea taxelor și impozitelor.

Momentan sistemul nu este operațional, executivul lăsând să se înțeleagă că ar putea fi operațional de la 1 ianuarie 2027. Totuși surse apropiate negocierilor spun că e-Proprietatea ar putea intra în vigoare de anul acesta, moment care va atrage o nouă scumpire a impozitelor pe locuințe, pe lângă majorarea de 70%-80% aflată deja în vigoare.

Citește și:

https://www.economica.net/implementarea-e-proprietatea-va-schimba-semnificativ-sectorul-imobiliar-si-cel-al-creditarii-ipotecare-valentin-anghel-broker-de-credite_813431.html

Efectele implementării e-Proprietatea: noi majorări de impozite

„Odata cu implementarea e-Proprietatea, se va introduce sistemul de impozitare al proprietăților pe baza valorilor pe piață a acestora, și nu pe baza unor sume forfetare stabilite în funcție de suprafața proprietății, rangul localității și zona din cadrul acesteia în care se afla proprietatea, așa cum se întâmplă în prezent, inclusiv în 2026, nu doar în trecut.”, arată Razvan Ungureanu, Partener, Taxe Directe, EY România.

În consecință, fiscalistul arată că așteptarea este ca, odată cu implementarea e-Proprietatea, impozitele pe clădiri pentru majoritatea proprietăților să crească, cel puțin în marile orașe. Totuși este posibil să existe și situația inversă în anumite regiuni unde valorile de piață ale proprietăților sunt mici.

Răzvan Ungureanu arată că în 2026, noul impozit pe clădiri nu mai ține cont de vechimea clădirii, spre deosebire de sistemul aplicabil până în 2025 care prevedea o reducere între 10%/30%/50% pentru clădirile mai vechi de 30/50/100 ani.

”Astfel, impozitul pe clădiri pentru un imobil nou și unul vechi, cu aceleași utilități și situate în aceeași zonă, ar trebui să fie comparabil în 2026, față de situatia aplicabilă până în 2025 când pentru imobilul vechi impozitul era mai mic.”, comentează Răzvan Ungureanu.

Cu toate acestea, exemplele de impozite afișate pe ghiseul.ro, în primele două trei zile ale anului, când sistemul era funcțional, arată inadvertențe care se datorează probabil subvențiilor eliminate prin noua metodă de calcul: imobile noi, cu suprafețe mai mari, au valoarea impozitului mai mic decât apartamentele din blocurile vechi cu o suprafață utilă mai mică.

Cu cât ar putea crește impozitele după implementarea sistemului e-Proprietatea

Jalonul PNRR nu impune un procent de majorare a impozitelor sau un nivel de plată mai mare cu X sau Y% față de nivelul prezent, ci doar raportarea la valoarea de piață a imobilului. Cât la sută din valoarea de piață a imobilului o va reprezenta noul impozit pe proprietate va fi o decizie politică a actualei coaliții.

Aplicarea unei cote de impozitare de 0,15% din valoarea imobilului ar duce costurile la 525 de lei, de exemplu, pentru un apartament de două camere si 52 de metri pătrați, cu o valoare de piață de 70.000 de euro. În 2026, după majorarea de la 1 ianuarie, pentru un apartament similar, situat în sectorul 3 al Capitalei, dar cu o valoare de piață de 90.000 de euro, impozitul este de 457 de lei.

Nu știm dacă vom avea un procent de 0,15% din valoarea de piață a imobilului, nici dacă acesta va fi aplicat din primul moment al implementării e-Proprietatea sau va fi etapizat pe 1-3 ani. Menționăm că, în state ale Uniunii Europene, cota de impozitare aplicată la valoarea de piață a imobilului este mult mai mare: Germania 0,23%, Polonia 0,24%, Franța între 0,9% și 1% din valoarea de piață a imobilului.

Dacă valoarea de piață a locuinței se schimbă în timp, sistemul e-Proprietatea fiind un sistem automatizat, nivelul impozitului anual se va modifica și el. Astfel, de la o valoare de piață de 70.000 de euro și un impozit de 525 de lei (cotă de impozitare de 0,15%), apartamentul poate ajunge la o valoare de 80.000 de euro și un impozit de 600 de lei sau la 90.000 de euro și un impozit de 675 de lei, la aceeași cotă de impozitare de 0,15%. Impozitele vor depinde de evoluția prețurilor de pe piața imobiliară.

Impozitarea proprietății în România și în UE

Dacă etapizat, în ani, coeficientul de impozitare din valoarea imobilului va ajunge la 0,30%, impozitul anual pentru un apartament care valorează 70.000 de euro pe piața imobiliară va ajunge la 1.050 de lei.

Comparativ cu țările din UE, România va avea în continuare impozite pe proprietate mai mici. Pentru același apartament cu valoare de piață de 70.000 de euro, la un procent de 0,15%, impozitul anual este de 108 euro în România.

În aceleași condiții de proprietate, dar cu un coeficient de impozitare cuprins între 0,23% și 0,26%, impozitul în Germania este cuprins între 160 și 180 de euro pe an. În Polonia, același imobil, la care se aplică un coeficient de 0,20%-0,25%, impozitul este de 140-175 de euro pe an. În Franța, care are cel mai mare coeficient de impozitare (0,9%-1,2%), impozitul ajunge la 630-840 de euro pe an pentru aceeași locuință cu o valoare de piață de 70.000 de euro.

Exemplele de impozite sunt făcute pe baza unor calcule proprii, luând în considerare doar cota de impozitare existentă în țările respective și pornind de la premiza că veniturile din România nu vor permite o decizie politică care să ducă la un coeficient de impozitare mai mare de 0,15% din valoarea de piață a imobilului. Cel puțin în primă fază.

Noile măsuri fiscale aprobate și de Curtea Constituțională la sfârșitul lui 2025 și introduse în Codul Fiscal vizează o creștere a impozitelor locale pe clădiri, terenuri și vehicule, cu aplicare din 2026. Conform acestuia, se modifică regulile de calcul pentru a crește semnificativ nivelul impozitelor datorate, concomitent cu reducerea numărului de excepții de la plata acestora. Printre cele mai notabile schimbări se numără majorarea cotei de impozit de la 0,3% la 0,9% pentru clădirile și vehiculele considerate de mare valoare (așa-numita taxă pe lux).

Această modificare are un impact direct asupra proprietarilor de bunuri imobile și autovehicule, afectând piața imobiliară și costurile de deținere. Prin Pachetul 2 de masuri fiscale promovat de guvern la sfârșitul anului trecut, pe lângă majorarea impozitelor pe proprietate de la 1 ianuarie 2026, se reglementează formal sistemul e-Proprietate, un registru centralizat cu datele despre bunurile imobile din România, menit să eficientizeze colectarea taxelor și impozitelor.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Administrația SUA anunță că 2,6 milioane de migranți au părăsit țara de la venirea lui Donald Trump la putere
Administrația SUA anunță că 2,6 milioane de migranți au părăsit țara de la venirea lui Donald Trump la putere
Circa 2,6 milioane de migranţi au părăsit SUA în perioada scursă de când preşedintele Donald Trump a revenit la Casa Albă în urmă cu aproape un an, dintre care peste 650.000 au refuzat să......
Guvernul britanic vrea să adopte măsuri fiscale pentru sprijinirea pub-urilor
Guvernul britanic vrea să adopte măsuri fiscale pentru sprijinirea pub-urilor
Marea Britanie ar urma să prezinte un pachet de măsuri pentru a atenua impactul planificatei majorări a impozitului pe ...
Senatul SUA se revoltă împotriva lui Trump. Camera Superioară a Legislativului american a adoptat o rezluție prin care să-i limiteze mutările în Venezuela
Senatul SUA se revoltă împotriva lui Trump. Camera Superioară a Legislativului american a adoptat o rezluție prin care ...
Senatul american a votat joi o rezoluţie cu valoare mai degrabă simbolică şi care îi cere preşedintelui Donald Trump ...
Iranul a rămas fără internet, în timpul unor proteste violente care au cuprins toată țara
Iranul a rămas fără internet, în timpul unor proteste violente care au cuprins toată țara
Iranul se confruntă cu o tăierea internetului la nivel național, a declarat grupul de monitorizare online NetBlocks, pe ...