Impozitul pe dividende crește la 16% de la 1 ianuarie 2026. Câți bani va lua statul în plus

Guvernul a transmis Comisiei Europene setul cu noile măsuri fiscale, iar printre măsuri este și mult discutata creștere (din nou) a impozitului pe dividende, care ar urma să se aplice de la 1 ianuarie 2026.
Economica.net - mie, 02 iul. 2025, 14:24
Impozitul pe dividende crește la 16% de la 1 ianuarie 2026. Câți bani va lua statul în plus

Impozitul pe dividende crește de la 10%, cât este acum, la 16%, începând cu 1 ianuarie 2026, conform setului de măsuri.

“Cota de impozitare a veniturilor din dividende va fi majorată de la nivelul actual de 10% la 16%. Noua cotă se aplică tuturor plătitorilor de dividende, indiferent dacă sunt persoane fizice sau juridice, rezidente sau nerezidente”, arată Guvernul.

Impactul bugetar la nivelul anului 2026 ar urma să fie de 3,6 miliarde de lei, adică echivalentul a 0,18% din PIB.

Așadar, după ce o companie va plăti cota standard a impozitului pe profit de 16%, în situația în care va plăti dividende din tot profitul rămas, acționarii/asociații vor mai plăti impozit de 16% pe suma care va fi distribuită ca dividende.

„La un simplu calcul, după aplicarea impozitului pe profit și apoi a impozitului pe dividende pe suma rămasă, antreprenorii plătesc către stat un total de 29,44% din câștigul lor. În plus, la distribuirea dividendelor, dacă suma depășește plafonul celor 6 salarii minime brute (24.300 lei), 12 salarii brute (48.600 lei) sau 24 salarii brute (97.200 lei), se adaugă 10% CASS (Contribuția la Asigurările Sociale de Sănătate). Practic, pe fluxul „profit → dividend net”, povară fiscală reală atinge 34,3% din propriul câștig, depășind media OCDE (32%) și apropiindu-se de media integrată a UE (40,9%)”, explica zilele trecute un consultant de business pentru StartUpcafe.

Acest impozit pe dividende a fost majorat masiv în ultimii ani în România. Doar din 2021 încoace el a crescut de 5% la 8% și apoi la 10%, cât este acum, urmând să crească la 16% de la 1 ianuarie 2026.

Citește și:

LISTA COMPLETĂ. Măsurile dureroase care se iau de la 1 august și 1 ianuarie 2026, creșterile de taxe, accize și contribuții, tăieri de venituri la bugetari 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
CGMB a actualizat procedura pentru selectarea membrilor CA în opt companii municipale
CGMB a actualizat procedura pentru selectarea membrilor CA în opt companii municipale
Consilierii generali ai Capitalei au actualizat, joi, procedurile pentru selectarea membrilor Consiliilor de administraţie din opt companii municipale....
Guvern: Sumă returnată BIRD din avansul necesar pregătirii proiectului „Cartierul pentru justiţie”
Guvern: Sumă returnată BIRD din avansul necesar pregătirii proiectului „Cartierul pentru justiţie”
Executivul a aprobat joi amendamentele convenite cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) la ...
Legea salarizării – CSM îl contrazice pe Dragoş Pîslaru pe modificarea coeficienţilor: O nouă modalitate instituţională de dezinformare
Legea salarizării – CSM îl contrazice pe Dragoş Pîslaru pe modificarea coeficienţilor: O nouă modalitate instituţională ...
Legea salarizării - Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) afirmă că Ministerul Muncii nu a publicat nicio variantă ...
Hidroelectrica a pus în teste azi în regim de pompaj una din hidrocentralele reversibile de pe Olt și funcționează. Urmează testele la alte 3
Hidroelectrica a pus în teste azi în regim de pompaj una din hidrocentralele reversibile de pe Olt și funcționează. ...
Hidroelectrica, împreună cu Transelectrica și DEO Oltenia, a participat astăzi, 20.08.2026,la desfășurarea unor teste ...