În 2015 s-a înregistrat cea mai caldă lună august de pe Terra din ultimii 135 de ani

Ultima lună a verii din acest an a fost cea mai călduroasă înregistrată vreodată pe planetă de la începutul monitorizării temperaturilor în 1880, a declarat joi agenţia americană pentru cercetare oceanică şi atmosferică (National Oceanic and Atmospheric Administration, NOAA), informează AFP.
Economica.net - vin, 18 sept. 2015, 09:00
În 2015 s-a înregistrat cea mai caldă lună august de pe Terra din ultimii 135 de ani

De asemenea, şi temperatura de la suprafaţa oceanelor a fost cea mai mare înregistrată vreodată, situându-se cu 0,78 grade Celsius peste media secolului al XX-lea şi întrecând cu 0,004 grade Celsius recordul lunii iulie, a mai indicat NOAA.

Luna iulie a bătut recordul de căldură înregistrat pe termen de o lună în ultimii 135 de ani, atât la nivelul solului, cât la suprafaţa oceanelor.

De asemenea, august a fost a şasea lună din 2015 care bate un record lunar de temperatură înregistrată la suprafaţa planetei, după recordurile din februarie, martie, mai, iunie şi iulie, a menţionat agenţia.

În luna august, temperatura medie pe uscat şi pe mare a fost cu 1,14 grade Celsius peste media secolului XX, plasându-se pe poziţia treia în topul celor mai calde luni din istorie.

Recordul anterior pentru această lună a fost înregistrat în anul 1998 cu o temperatură care a depăşit media cu 0,13 grade Celsius.

Temperaturi foarte ridicate s-au înregistrat în special în America de Sud, părţi din Africa, Orientul Mijlociu, Europa şi Asia.

Faptul că temperatura a atins un record în luna august la suprafaţa oceanelor poate fi explicat prin prezenţa curentului ecuatorial cald din Pacific El Nino care a reapărut în luna martie, a explicat NOAA.

Potrivit ultimelor previziuni ale agenţiei, există peste 90% şanse ca El Nino să persiste în emisfera nordică până la martie 2016.

În luna august întinderea de gheaţă din zona arctică a fost cu 22,3% sub media perioadei 1981-2010, ceea ce face ca aceasta să fie a patra subţiere a gheţei din această zonă pentru această lună, conform monitorizărilor făcute din 1979 de când au început observaţiile prin satelit.

În Antarctica, suprafaţa de gheaţă din ultima lună a fost cu 0,5% mai mică decât media pentru perioada anilor 1981-2010.

Gazele cu efect de seră emise în atmosferă (dioxid de carbon, metan, etc), care contribuie la această încălzire au atins niveluri record în 2014, potrivit unui raport internaţional publicat în luna iulie de NOAA.

Grupul Giec de experţi internaţionali în probleme climatice a arătat că temperatura la suprafaţa globului a crescut cu aproape un grad Celsius de la începutul secolului al XX-lea şi cu până la 2,5 grade Celsius în unele părţi din Africa, Asia, America de Nord şi de Sud.

Te-ar mai putea interesa și
Penny a ajuns la o rețea de 471 de magazine. A inaugurat o nouă unitate în județul Vâlcea
Penny a ajuns la o rețea de 471 de magazine. A inaugurat o nouă unitate în județul Vâlcea
Discounterul german Penny inaugurează primul magazin din Băbeni, județul Vâlcea, și ajunge la 471 de unități la nivel național....
Ce poți face când ai pană, rămâi fără combustibil sau o defecțiune te lasă pe marginea drumului
Ce poți face când ai pană, rămâi fără combustibil sau o defecțiune te lasă pe marginea drumului
Atunci când o mașină se oprește în timpul unei călătorii, problema rareori se rezumă doar la o defecțiune tehnică. ...
Lidl se extinde în România și deschide două magazine în acceași zi
Lidl se extinde în România și deschide două magazine în acceași zi
Lidl România continuă să își extindă rețeaua la nivel național și inaugurează joi, 27 august, două noi magazine, ...
Trei noi magazine-gigant în mallul Sun Plaza din București, în urma modernizării de 100 de milioane de euro
Trei noi magazine-gigant în mallul Sun Plaza din București, în urma modernizării de 100 de milioane de euro
Trei noi magazine-gigant se vor deschide în mallul Sun Plaza din București, în urma unei modernizări de 100 de milioane ...