În memoriam Nicolae Crişan

Autoritatea de Supraveghere Financiară își exprimă profundul regret pentru dispariția prematură, în cursul nopții trecute, a domnului Nicolae Eugen Crișan, director general adjunct al Fondului de Garantare a Asiguraților.
Economica.net - vin, 15 dec. 2017, 17:40

Membrii Consiliului și toți foștii colegi din ASF sunt alături de familia domniei sale în acest tragic moment.

Cu o activitate profesională de peste patru decenii în asigurări, domnul Nicolae Crișan a fost printre primele persoane care au organizat activitatea de reglementare și supraveghere a acestui sector, întâi în cadrul structurii specializate a Ministerului de Finanțe și apoi, din anul 2001, ca primul președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Începând cu 2011 o condus FGA din poziția de Director general.

Păstrăm amintirea unui reputat profesionist, cu o contribuție însemnată la dezvoltarea sectorului de asigurări, precum și a unui coleg care ne-a fost drag și apropiat. 

Dumnezeu să îl odihnească !

Te-ar mai putea interesa și
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, Nazare: Cheltuielile continuă să crească. Fost premier liberal: Mai este sustenabilă situația?
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, ...
La un an de la instalarea guvernului condus de premierul Ilie Bolojan, inițial în parteneriat cu PSD, mai apoi doar cu USR, putem avea o imagine de ansamblu asupra singurei mari realizări......
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit 6,1 miliarde de lei
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit ...
Grupul Electrica a înregistrat un profit net de 457,5 milioane de lei în primul semestru din acest an, în creştere cu ...
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea RET
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea ...
CNTEE Transelectrica S.A. a semnat cu Ministerul Energiei două contracte de finanţare de peste 350 de milioane de lei din ...
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Guvernul suedez a semnat luni un contract în valoare de 4,3 miliarde de euro pentru achiziţionarea a patru fregate franceze ...