În plină campanie electorală, în Belarus a avut loc încărcarea reactorului primei centrale nucleare din această țară

La 34 de ani după catastrofa de la Cernobâl şi chiar înainte de alegerile prezidenţiale de duminică, Belarus a încărcat cu combustibil prima sa centrală nucleară, proiectată şi finanţată de Rusia, în pofida opoziţiei din partea Lituaniei vecine, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - vin, 07 aug. 2020, 13:37
În plină campanie electorală, în Belarus a avut loc încărcarea reactorului primei centrale nucleare din această țară

„Primul ansamblu de elemente de combustibil cu combustibil nuclear proaspăt a fost încărcat în miezul reactorului” (zona activă), a indicat agenţia nucleară rusă Rosatom într-un comunicat, precizând că punerea sa în funcţiune ar trebui să aibă loc în lunile următoare.

Construită de Rosatom, centrala din Ostroveţ (nord-vest), la 40 km de capitala lituaniană Vilnius, constă din două reactoare de 1.200 megawaţi fiecare şi ar trebui să acopere o treime din necesităţile energetice ale ţării.

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko (foto) a salutat săptămâna aceasta proiectul ca un important pas înainte pentru independenţa energetică a ţării şi o dovadă a progresului său, în timp ce se confruntă cu un candidat al opoziţiei surprinzător şi popular în persoana Svetlanei Tihanovskaia la alegerile prezidenţiale de duminică.

Belarusul rămâne totuşi marcat de riscurile energiei nucleare, după ce un sfert din teritoriul său a fost afectat de radiaţii în urma exploziei produse în 1986 la centrala sovietică de la Cernobâl, în Ucraina actuală.

Prima centrală nucleară din Belarus, ale cărei două turnuri de răcire se se văd din împrejurimile capitalei Vilnius, îngrijorează Lituania vecină care afirmă că obiectivul nu corespunde normelor de securitate.

În faţa acestor temeri – înmulţite de la accidentul de la Fukushima în Japonia, în 2011 – autorităţile din Belarus şi constructorul rus încearcă să risipească îngrijorările.

Rosatom susţine că centrala „corespunde pe deplin tuturor exigenţelor post-Fukushima, normelor internaţionale şi recomandărilor AIEA” (Agenţia Internaţională pentru Energie Nucleară).

Autorităţile lituaniene s-au pregătit totuşi pentru ce-i mai rău: au distribuit comprimate de iod locuitorilor pentru a preveni cancerul tiroidian, au testat regulat sirenele de alertă şi au semnalizat căile de evacuare.

„Acest obiectiv reprezintă o ameninţare pentru securitatea naţională, sănătatea publică şi mediul înconjurător al statului nostru”, a indicat vineri într-un comunicat preşedintele lituanian Gitanas Nauseda.

La sfârşitul lunii iulie, ministrul de externe lituanian Linas Linkevicius a denunţat planificata punere în funcţiune a centralei în scopuri electorale.

„Începerea oricărei activităţi a unei centrale nucleare nu trebuie accelerată în detrimentul securităţii şi programată în mod deliberat să coincidă cu calendarul electoral”, a afirmat el.

Proiectul, în construcţie din noiembrie 2013, reprezintă o investiţie de 11 miliarde de dolari, dintre care 10 miliarde provin dintr-un credit rusesc.

Te-ar mai putea interesa și
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare a malurilor Dâmboviţei, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor şi de......
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...