În septembrie, redeschidem punctul de frontieră de la Vicov – Ponta

Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, că punctul de frontieră cu Ucraina de la Vicov, închis în anul 2010, va fi redeschis în luna septembrie.
Economica.net - lun, 25 aug. 2014, 10:46
În septembrie, redeschidem punctul de frontieră de la Vicov - Ponta

El a explicat că acest demers este benefic pentru comunitatea românească din Bucovina, deoarece în acest mod se va putea ajunge din Cernăuţi în Putna fără a mai fi necesar un traseu ocolitor.

‘Am fost recent la Putna unde au fost reprezentanţi ai comunităţii româneşti de la Cernăuţi şi mi-au spus că dincolo de vorbe frumoase ar vrea să redeschidem punctul de trecere a frontierei de la Vicov care s-a închis în 2010. Şi îl redeschidem în luna septembrie. Deci cred că alături de vorbe frumoase facem şi lucruri mici, dar concrete şi importante pentru a putea să ajungă de la Cernăuţi la Putna fără să ocolească 100 km. Cred că uneori sunt chiar mai importante gesturile astea decât declaraţiile pompoase’, a afirmat Ponta.

Şeful Guvernului a precizat că este vorba despre acelaşi gen de politică pe care l-a promovat şi în relaţiile cu Republica Moldova.

‘Pentru simfonii de iubire avem specialişti în ultimii 10 ani’, a adăugat premierul.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea malefică a AI este văzută drept o ameninţare la adresa umanităţii până în anul 2100
Utilizarea malefică a AI este văzută drept o ameninţare la adresa umanităţii până în anul 2100
Utilizarea malefică a inteligenţei artificiale (IA) este listată, printre alţi factori de sănătate, sociali şi de mediu, ca o ameninţare la adresa umanităţii, potrivit unui raport privind......
Acordul privind vânzarea de motorină dintre Trump şi Putin, o „mare palmă dată Europei”
Acordul privind vânzarea de motorină dintre Trump şi Putin, o „mare palmă dată Europei”
Prim-ministrul ceh Andrej Babis a calificat acordul dintre SUA şi Rusia privind vânzarea de motorină rusească o "mare ...
Armistiţiu energetic Rusia-Ucraina. Zelenski spune că nu era la curent cu acesta, dar este gata să-l accepte
Armistiţiu energetic Rusia-Ucraina. Zelenski spune că nu era la curent cu acesta, dar este gata să-l accepte
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică pentru site-ul Axios că nu era la curent cu aşa-numitul ...
Un nou atac asupra aeroportului din Riad
Un nou atac asupra aeroportului din Riad
Coaliţia militară condusă de saudiţi care susţine guvernul recunoscut la nivel internaţional al Yemenului a anunţat ...