În statul american Georgia vor fi renumarate voturile de la alegerile prezidențiale

Statul american Georgia, unde candidatul democrat Joe Biden şi preşedintele republican Donald Trump sunt aproape la egalitate în scrutinul prezidenţial american, va efectua o renumărare a voturilor, potrivit secretarului de stat local Brad Raffensperger, transmite AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - vin, 06 nov. 2020, 16:38
În statul american Georgia vor fi renumarate voturile de la alegerile prezidențiale

Cursa în Georgia „rămâne prea strânsă”, a declarat Brad Raffensperger în timpul unei conferinţe de presă la Atlanta. „Fiind o diferenţă atât de redusă, vom avea o renumărare în Georgia”, a anunţat acesta.

Potrivit CNN, în acest stat Joe Biden şi Donald Trump au fiecare aproximativ 49,4% din voturi după numărarea a circa 99% din buletine.

Dar, conform aceluiaşi post, candidatul democrat conduce în alte trei state unde numărarea voturilor încă nu s-a încheiat, respectiv Pennsylvania, Arizona şi Nevada, şi mai are nevoie doar de 17 din cei 270 de electori care îi asigură câştigarea scrutinului.

Potrivit unui responsabil electoral din Georgia, Gabriel Sterling, citat de DPA, s-ar putea ca acest stat să nu reuşească validarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale până la sfârşitul lunii noiembrie.

El a adăugat că în continuare nu vede indicii de fraude majore sau extinse, contrar afirmaţiilor lui Donald Trump, dar a asigurat că oficialii sunt vigilenţi, dată fiind diferenţa redusă dintre cei doi candidaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Barna: „Fără exporturi, sectorul ovin este în colaps”. Ce șanse are România să reia livrările, în ce condiții și cu ce riscuri
Barna: „Fără exporturi, sectorul ovin este în colaps”. Ce șanse are România să reia livrările, în ce ...
Conform legislației europene actuale, România nu mai poate exporta oi și capre în viu până la 31 decembrie 2026, iar dacă începe vaccinarea împotriva variolei și a pestei micilor......
Şeful Dacia: Industria auto așteaptă planul final pentru reducerea preţului energiei până în 2030
Şeful Dacia: Industria auto așteaptă planul final pentru reducerea preţului energiei până în 2030
Industria auto are nevoie de un plan concret, cu jaloane clare până în 2030, pentru reducerea preţului energiei, costurile ...
Cel mai mare parc fotovoltaic din România, oficial în operare. Israelienii de la Nofar au inaugurat, dintr-un foc, parcurile Iepurești și Ghimpați, peste 300 MW
Cel mai mare parc fotovoltaic din România, oficial în operare. Israelienii de la Nofar au inaugurat, dintr-un foc, parcurile ...
Nofar Energy România a marcat astăzi, în cadrul unei ceremonii organizate la Iepurești, în județul Giurgiu, intrarea ...
Dosar penal la Inspecția Muncii, după imaginile incredibile cu șefii ITM din teritoriu ducând plocoane inspectorului general. DNA cercetează  fapte de dare și luare de mită-DOCUMENT
Dosar penal la Inspecția Muncii, după imaginile incredibile cu șefii ITM din teritoriu ducând plocoane inspectorului ...
Direcția Națională Anticorupție (DNA) s-a autosesizat după apariția în presă a unor imagini în care șefii ITM din ...