În următoarele 6 luni ar trebui să intre în economia naţională fonduri europene de până la două miliarde de euro – ministrul fondurilor europene

Fonduri europene de până la două miliarde de euro ar trebui să intre în economia României în următoarele şase luni, a afirmat, marţi, într-o dezbatere de specialitate, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, citat de Agerpres
Economica.net - mar, 22 sept. 2020, 09:57
În următoarele 6 luni ar trebui să intre în economia naţională fonduri europene de până la două miliarde de euro - ministrul fondurilor europene

„În următoarele şase luni, din estimările pe care le avem, ar trebui să intre în economia naţională până la două miliarde de euro. E un proces continuu de deschidere a apelurilor de proiecte, de depunere a declaraţiilor lunare de cheltuială. În fiecare lună avem şedinţă cu autorităţile de management care au ţinte de absorbţie şi pe care le urmăresc personal. Unde văd că există întârzieri sau nerespectarea acestor ţinte stabilite luăm măsuri din timp (…) Banii vin eşalonat în funcţie de cum lansăm noi apelurile de proiecte. Vă dau câteva exemple în care am utilizat deja banii europeni: pentru şomajul tehnic, spre exemplu, am realizat inclusiv decontarea acestor bani în legătură cu Comisia Europeană. Declaraţiile de cheltuieli au plecat la Comisie şi discutăm de 300 de milioane de euro. De asemenea, pe data de 15 mai am lansat apelul pentru echipamentele medicale necesare unităţilor sanitare. Acolo, bugetul a fost iniţial de 350 de milioane de euro, iar astăzi avem 166 de cereri de finanţare depuse, cu o valoare de 900 de milioane de euro, o solicitare record de fonduri pentru echipamentele medicale ale unităţilor sanitare. Am început contractarea şi în momentul de faţă avem contracte încheiate în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro şi am pregătit proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru ca să putem suplimenta fondurile necesare pentru echipamentele medicale”, a menţionat Boloş.

Ministrul de resort a subliniat, în legătură cu suma de un miliard de euro destinată IMM-urilor ce ar urma să vină de la Bruxelles, că până la pe data de 25 septembrie, contractul de finanţare ar putea fi parafat.

„Aceşti bani cumva încep să intre în economia naţională. Avem apoi miliardul de euro pentru IMM-uri. Cererea de finanţare din partea Ministerului Economiei care are calitatea de administrator de grant a fost depusă în cursul zilei de vineri, săptămâna trecută (18 septembrie 2020, n.r.). Deja suntem în etapele de evaluare a cererii de finanţare şi sper ca vineri, pe 25 septembrie, să putem încheia contractul de finanţare pentru miliardul de euro, astfel încât Ministerul Economiei să poată să intre în calitate oficială de administrator de grant. Stimulentul medical este, de asemenea, apelul deschis până în data de 15 octombrie. Acolo, avem 120 de milioane de euro pe care îi vom recupera de la Comisie. Deci, practic, am accelerat un pic ritmul acesta de absorbţie a banilor europeni, mai ales în această perioadă în care economia naţională, IMM-urile, au nevoie urgentă de această infuzie de capital. Vestea cea mai bună este că în cadrul Planului naţional de recuperare şi rezilienţă, dacă pentru început am avut o oarecare reţinere din partea Comisiei Europene pentru ca mediul de afaceri să fie eligibil pentru a continua sprijinul IMM-urilor, se pare că am găsit oarecum deschidere pentru susţinere (…) şi este prevăzută o sumă destul de consistentă (…)”, a explicat demnitarul.

 

Te-ar mai putea interesa și
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din acest an cauzate de temperaturile foarte mari. 15 TWh de energie electrică nu au fost produși
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din ...
Compania franceză EdF, cel mai mare producător de energie electrică din nuclear din Europa, își va accelera planul de adaptare la schimbările climatice pentru parcul său de reactoare, după ce......
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu entuziasm
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu ...
Primarul general al Capitalei, liberalul ciprian Ciucu, afirmă, în legătură cu decizia luată sâmbătă după-amiază ...
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Mihail Sturdza" al judeţului Iaşi intervin, ...
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone care au intrat în spațiul aerian național au fost doborâte la câteva minute de la intrare, anunță Radu ...