Încă o amendă pentru RCS&RDS

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat, joi, din nou compania RCS&RDS, deoarece continuă să retransmită postul RTL Klub din Ungaria, fără a avea acordul titularilor.
Economica.net - vin, 25 mai 2012, 05:13
Încă o amendă pentru RCS&RDS

Societatea Magyar RTL Televizio Zrt. din Budapesta, care deţine RTL Klub, reclamă la CNA din luna martie faptul că RCS&RDS retransmite acest canal, deşi nu mai are acordul titularilor, care a expirat pe 1 iulie 2011.

RCS&RDS a susţinut însă, într-un comunicat remis MEDIAFAX pe 11 mai, că a încheiat un contract în formă simplificată (contract FN din data de 29.09.2010) cu televiziunea ungară, valabil până în 2014, care îi permite să retransmită postul TV în Ungaria şi teritorii cu vorbitori de maghiară şi care „nu poate înceta decât tot aşa cum a fost încheiat, respectiv cu acordul ambelor părţi”.

Potrivit CNA, între cele două societăţi a existat o înţelegere ce putea fi denunţată de oricare din părţi în absenţa unui contract în formă lungă. Reprezentanţii televiziunii maghiare au trimis la CNA confirmările de primire pentru invitaţiile adresate RCS&RDS de a negocia un contract, care au rămas însă fără răspuns, astfel încât înţelegerea nu mai este valabilă, iar RCS nu mai are dreptul de a retransmite postul RTL Klub.

Membrii Consiliului au decis, joi, să sancţioneze din nou compania de telecomunicaţii, amendată pentru aceeaşi abatere şi în urmă cu două săptămâni, cu 10.000 de lei, aplicând o nouă amendă, de 30.000 de lei.

CNA a mai amendat RCS&RDS, pe 29 martie, cu 50.000 de lei pentru scoaterea din grilă a mai multor televiziuni obligatorii la retransmisie, potrivit principiului „must carry”, precum şi pentru că nu a solicitat modificarea avizului de retransmisie pentru scoaterea din grilă a postului RTL Klub.

Potrivit articolului 74 din Legea audiovizualului, „retransmisia de servicii de programe de către distribuitorii de servicii se va face numai pe baza avizului eliberat de Consiliu”, iar „pentru obţinerea avizului distribuitorii au obligaţia de a comunica Consiliului structura ofertei de servicii de programe retransmise”.

Te-ar mai putea interesa și
Administraţia Fluvială a Dunării de Jos modernizează staţiile hidrometrice printr-un contract de peste 49 de milioane de lei
Administraţia Fluvială a Dunării de Jos modernizează staţiile hidrometrice printr-un contract de peste 49 de milioane ...
Regia Autonomă Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi (AFDJ) a lansat o licitaţie în valoare estimată de 49,14 milioane de lei, fără TVA, pentru achiziţia unor echipamente şi......
Mesajul RO-ALERT în Tulcea. Au fost detectate ținte aeriene în insula Șerpilor
Mesajul RO-ALERT în Tulcea. Au fost detectate ținte aeriene în insula Șerpilor
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat o ţintă aeriană, duminică după-amiază, ...
Prețul cărnii de porc la poarta fermei a scăzut cu peste 21% față de anul trecut. Cât ar putea costa porcul de Crăciun
Prețul cărnii de porc la poarta fermei a scăzut cu peste 21% față de anul trecut. Cât ar putea costa porcul de Crăciun
Perioada premergătoare sărbătorilor de Crăciun debutează cu un preț scăzut al cărnii de porc la poarta fermelor din ...
Rusia consideră împărţirea zonelor de influenţă cu SUA şi China mai importantă decât pacea în Ucraina
Rusia consideră împărţirea zonelor de influenţă cu SUA şi China mai importantă decât pacea în Ucraina
Piotr Tolstoi, noul preşedinte al Comisiei pentru afaceri internaţionale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului ...