Încă o bancă de stat. Cîţu spune că Banca Naţională de Dezvoltare va fi o sursă de finanţare pentru marile proiecte ale României

Banca Naţională de Dezvoltare face parte dintr-o strategie de reorganizare a tuturor companiilor financiar-bancare pe care le are statul şi vor putea fi accesate astfel, de exemplu, şi fonduri din planul Juncker, a declarat, joi seara, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, Agerpres.
Economica.net - vin, 03 iul. 2020, 03:25
Încă o bancă de stat. Cîţu spune că Banca Naţională de Dezvoltare va fi o sursă de finanţare pentru marile proiecte ale României

„Banca de Dezvoltare, încă o bancă de stat când avem atâtea bănci de stat, face parte dintr-o strategie de reorganizare, să-i spun, a întregului pachet de companii financiar-bancare pe care le are statul. De ce avem nevoie de această Bancă de Dezvoltare? Pentru că aşa cum avem companiile construite, aceste companii financiar-bancare, niciuna dintre ele nu poate să acceseze bani din Planul Juncker, de exemplu. Asta este o problemă foarte mare. La fel, vor fi foarte multe fonduri în viitor care vor putea fi canalizate către România prin acest vehicul. Mai mult, având o bancă de dezvoltare, atunci când vrei să faci un proiect important, strategic, de infrastructură de exemplu, nu trebuie să te mai duci la BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare n.r) sau BEI (Banca Europeană de Investiţii n.r), ai propria sursă de finanţare. Vă garantez că face parte dintr-o reorganizare a întregului pachet de companii de stat pe care îl are azi România în aşa fel încât să aibă toate o viziune liberală şi să fie toate profitabile”, a explicat Cîţu la Realitatea Plus.

Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, prezentat miercuri de Executiv, prevede înfiinţarea Băncii Naţionale de Dezvoltare a României, o instituţie de dezvoltare cu drepturi depline, organizată sub forma unei societăţi pe acţiuni, în baza unui act normativ separat.

BND va fi o bancă deţinută integral de stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi va desfăşura activităţi financiare, în special în nume şi cont propriu, în limita obiectului de activitate autorizat de Banca Naţională a României (BNR), dar şi cu mandat din partea statului, pentru activităţi cum ar fi cea de administrator de Fond al Fondurilor (Holding Fund Manager) şi cele din cadrul Fondului Iniţiativei celor Trei Mări, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.

„BND va acţiona în primul rând ca un intermediar financiar având ca scop atenuarea disfuncţionalităţilor pieţei financiare şi a decalajelor de finanţare identificate, precum şi creşterea absorbţiei fondurilor structurale ale Uniunii Europene (UE)”, se precizează în planul de investiţii.

Veniturile BND vor fi generate din activităţile derulate în nume şi cont propriu de către bancă: produsele de finanţare directă vor genera venituri din dobânzi; pentru produsele de finanţare directă, BND poate oferi servicii de consultanţă atât IMM-urilor, cât şi pentru proiectele de infrastructură, servicii pentru care se pot încasa comisioane; comision de administrare pentru serviciile prestate în calitate de administrator de Fond al Fondurilor (Holding Fund Manager).

Sursele de finanţare necesare pentru derularea activităţii desfăşurate de BND sunt capitalul subscris de acţionar, împrumuturi de pe piaţa interbancară, împrumuturi de la instituţiile financiare internaţionale (Grupul BEI, BERD, Banca Mondială etc), împrumuturi subordonate de la MFP, emisiuni de obligaţiuni către investitorii instituţionali.

Banca Naţională de Dezvoltare nu va atrage depozite de la populaţie pentru a nu concura cu băncile comerciale, doar beneficiarii eligibili ai produselor oferite având conturi deschise la BND.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...