Incendiu puternic într-un club din Capitală, zeci de persoane au fost rănite. Bamboo a ars ca o torţă şi s-a prăbuşit

Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă dimineață, la clubul Bamboo din Capitală. ISU informează că 38 de persoane au ajuns la spital în urma incendiului de la clubul Bamboo, dintre care 21 de victime transportate de SMURD și SABIF, restul cu mijloace proprii. La nivelul Ministerului Afacerilor Interne s-a activat o linie telefonică - 021 206.40.50, unde rudele celor care s-au aflat în Clubul Bamboo pot suna pentru a obține informații despre persoanele transportate la spital, informează ISU București.
Economica.net - sâm, 21 ian. 2017, 07:38
Incendiu puternic într-un club din Capitală, zeci de persoane au fost rănite. Bamboo a ars ca o torţă şi s-a prăbuşit

Incendiu uriaş la clubul Babmoo din Bucureşti, 38 de persoane au ajuns la spital, jumătate cu ambulanţele, restul maşini propii. Dintre aceştia 27 sunt răniţi, arată ultimul bilanţ oficial. Peste 50 de ambulanţe şi maşini de pompieriau intervenit la faţa locului m la faţa locului, salvatorii nu exclud ca înăuntru să mai fie oameni. Mulţi s-au salvat sărând în piscina clubului, flăcările s-au extins pe 2.500 de metri pătraţi. Cea mai mare parte a clubului s-a prăbuşit.

Purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov, Daniel Vasile, a declarat sâmbătă, referitor la posibilitatea că s-a fumat în interiorul Clubului Bamboo înainte de incendiu, că o astfel de speculație trebuie verificată temeinic și că în acest moment nu se poate pronunța în această privință.

De asemenea, întrebat despre posibile cauzele ale incendiului, Daniel Vasile a spus că există doar informații care fac referire la locul de izbucnire a incendiului furnizate de martori. „Urmează ca după stingerea incendiului să facem și această verificare”, a precizat el.

Întrebat de posibilitatea de a se fi fumat în interior, oficialul ISU a susținut că acest lucru este interzis și o astfel de speculație trebuie verificată temeinic.

„Nu putem să ne pronunțăm pe o asemenea ipoteză în acest moment. (…) În mod cert incendiul a izbucnit, judecând după modul de manifestare a flăcărilor, de la zona de club, dar ce compartiment anume din zona clubului nu vă pot spune în acest moment”, a menționat Daniel Vasile, potrivit Agerpres.

El a mai precizat că, la momentul sosirii primelor echipajel ISU la fața locului, procedura de evacuare era condusă de staff-ul administrativ al clubului.

UPDATE ORA 7.35 Linie telefonică la MAI — 021 206.40.50 pentru informații despre persoanele aflate în Bamboo la momentul incendiului

La nivelul Ministerului Afacerilor Interne s-a activat o linie telefonică — 021 206.40.50, unde rudele celor care s-au aflat în Clubul Bamboo pot suna pentru a obține informații despre persoanele transportate la spital, informează ISU București.

De asemenea, oricine deține informații relevante despre alte posibile victime sau legate de izbucnirea incendiului poate suna la numărul respectiv de telefon.

UPDATE ORA 7.20 Bogdan Oprița: Nu există persoane arse, sunt persoane expuse la fum

Medicul coordonator al SMURD București, Bogdan Oprița, a declarat sâmbătă că în urma incendiului de la clubul Bamboo nu sunt persoane cu arsuri, însă au fost persoane expuse la fum, una singură fiind în stare gravă și intubată, care se află în clinica ATI-Toxicologie de la Spitalul Floreasca.

Potrivit medicului, alte două persoane care au fost transportate la Spitalul Floreasca prezintă fracturi care urmare a faptului că au sărit de la etaj.

Bogdan Oprița a adăugat că persoanele care au fost transportate la spitalele bucureștene prezentau expunere la fum și hipotermie.

„Echipajele SMURD și ale Serviciului de Ambulanță au transportat, dintre cele aproape 50 de persoane care au fost asistate, jumătate — la spitalele Floreasca, Universitar, Sfântul Pantelimon și Elias, persoane care prezentau fie expunere la fum, fie hipotermie”, a explicat Oprița.

UPDATE ORA 7.11 Arafat: Incendiul este sub control, dar mai sunt focare în clădirea prăbușită

Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a declarat că situația în zona incendiului din Clubul Bamboo este la această oră „sub control”, deși mai sunt focare în incinta prăbușită pe care pompierii se luptă să le stingă.

„Situația este sub control, clădirea este prăbușită, într-adevăr, dar mai sunt focare, colegii se luptă contra lor și incendiul putem să zicem că este controlat. Echipele medicale de intervenție o mare parte le-am trimis înapoi la stații, din serviciul de ambulanță și SMURD au rămas câteva echipaje aici numai pentru sprijin. Și colegii de la pompieri vor începe să reducă numărul echipajelor care sunt la fața locului”, a afirmat Arafat, într-o declarație de presă susținută în jurul orei 7,00.

Totodată, el a reiterat că până când nu va verificată toată zona incendiului după stingerea acestuia nu se va putea afirma că nu au fost victime decedate, care nu s-au putut evacua din incinta în flăcări.

„Până nu vom verifica toată zona, nu vom zice că nu sunt victime. Deci nu avem de unde să știm. E posibil să fie persoane care au fost surprinse acolo. Când se verifică totul în cursul zilei de astăzi, poate chiar și mâine, pentru că va dura mult până este verificată clădirea complet, atunci o să spunem într-adevăr că nu este nicio victimă surprinsă înăuntru”, a mai spus șeful DSU.

Potrivit informațiilor furnizate de ISU București, incendiul s-a manifestat pe o suprafață de circa 3.000 de metri pătrați, practic întreaga incintă a Clubului Bamboo fiind distrusă de flăcări.

Citește articolul complet pe RomaniaTV.net

 

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...