Incendiul de la Petromidia ieftineşte petrolul rusesc

Preţul petrolului rusesc - sortimentul Urals, de referinţă în regiune - a fost afectat în ultimele zile de incendiul de la rafinăria Petromidia, care funcţionează la capacitate redusă după incidentul de luni.
Economica.net - mie, 24 aug. 2016, 21:09
Incendiul de la Petromidia ieftineşte petrolul rusesc

Accidentul de la Petromidia ar putea cauza supraofertă în regiunea Mediteraneană, spun traderi citaţi de Reuters, preluată de Business Recorder.

„În prezent, majoritatea petrolului Urals destinat primelor 10 zile din luna septembrie a rămas nevândut. Dacă şi Rompetrol opreşte achiziţiile, situaţia se va agrava şi mai mult”, comentează un trader.

Un incendiu produs luni la o conductă pe platforma rafinăriei Petromidia Năvodari, parte a KMG International, fosta Rompetrol Group, a lăsat în urmă un mort şi trei răniţi, trataţi în prezent la Bucureşti.

Rafinăria funcţionează la capacitate redusă în urma incidentului.

Petromidia este cea mai mare rafinărie din România, cu o capacitate de procesare de 5 milioane de tone pe an. Produce carburanţi Euro 5 pentru România şi alte pieţe europene unde KazMunayGas, compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan, are reţele de distribuţie. Petrolul rafinat la Năvodari provine de la KMG.

Petrolul Urals cu livrare în septembrie se tranzacţiona, marţi, la aproximativ 47,3 dolari pe baril, în urcare uşoară de la 46,6 dolari pe baril luni, însă sub cotaţiile de săptămâna trecută, de peste 48,5 dolari pe baril.

Creşterea exporturilor de petrol din portul Novorossiisk, din Rusia, şi cererea limitată din regiune au pus presiune în ultima perioadă pe cotaţiile petrolului rusesc Urals. Până şi traderul Litasco, cel mai mare cumpărător de ţiţei Urals din regiunea Mării Mediterane, are probleme cu cererea şi caută să vândă stocurile acumulate. Comentatori din piaţă sunt de părere că Litasco ar avea mai mult de câştigat din tranzacţii cu petrol irakian.

Săptămâna trecută, compania irakiană de stat Somo a repornit exporturile de petrol din conducta Kirkuk – Ceyhan, livrările urmând să se dubleze de la 70.000 barili pe zi la 150.000 barili pe zi.

Petrolul rusesc nu-şi mai găseşte cumpărători

Pe platforma Platts, traderul Vitol caută fără succes cumpărători pentru mai multe cargouri de ţiţei Urals cu livrare în primele 10 zile din septembrie, la discount-uri între 1,55 dolari şi 2,35 dolari pe baril faţă de alte sortimente, precum Brent. Cumpărătorii fie vor discounturi mai mari, fie sunt interesaţi de alte sortimente de petrol, cu altă provenienţă.

Cea mai recentă tranzacţie mare cu ţiţei Urals a fost realizată la un discount de 2,4 dolari pe baril faţă de concurenţă.

Cei mai mari producători de Urals sunt Rosneft, Lukoil, Surgutneftegaz şi Gazprom Neft. Petrolul este extras din regiunea Munţilor Urali şi Siberia de Vest şi exportat prin conducta Baku – Novorossiisk şi prin portul Novorossiisk.

Te-ar mai putea interesa și
Nou cartier cu cladiri de beton și sticlă apare în București, pe terenul unei uzine de 130 de ani. Pas înainte făcut azi
Nou cartier cu cladiri de beton și sticlă apare în București, pe terenul unei uzine de 130 de ani. Pas înainte făcut azi
Proiectul de utilitate publică „Cartierul Energiei”, inițiat de Electrocentrale București (ELCEN), face un pas important către implementare. Au fost aprobate oficial cele două Planuri......
Ce spune Ciucu despre ajutorul de la PMB pentru adulţii cu dizabilităţi, după şedinţa CGMB
Ce spune Ciucu despre ajutorul de la PMB pentru adulţii cu dizabilităţi, după şedinţa CGMB
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat vineri că persoanele adulte cu dizabilităţi ar urma să primească ...
Patru focare de variolă ovină și caprină în Tulcea. Autoritățile sunt în alertă
Patru focare de variolă ovină și caprină în Tulcea. Autoritățile sunt în alertă
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a confirmat patru focare de variolă ...
Tichet de energie, bani pentru facturi. Anunţ oficial de la autorităţi – Peste 700.000 de români au luat banii
Tichet de energie, bani pentru facturi. Anunţ oficial de la autorităţi – Peste 700.000 de români au luat banii
Peste 718.000 de consumatori vulnerabili au beneficiat, în luna august, de tichetul de energie, suma totală virată de ...