Începe Prima Casă 2017: primii bani vin în două săptămâni

Hotărârea de guvern pentru modificarea programului Prima Casă, aflat acum în dezbatere publică, va ajungepe masa guvernului la aprobare săptămâna viitoare, spun surse guvernamentale pentru ECONOMICA.NET. Înseamnă că în aproximativ două săptămâni vor fi deblocate noi sume pentru garantarea creditelor.
Ionut Tudorica - mie, 22 feb. 2017, 22:04
Începe Prima Casă 2017: primii bani vin în două săptămâni

În şedinţa de guvern de săptămâna viitoare va ajunge proiectul de Hotărâre care va modifica Programul Prima Casă. Cel mai probabil va fi şi aprobat, iar, după publicarea lui în Monitorul Oficial, în termen de circa 4-5 zile, va fi alocată o nouă sumă pentru garantarea creditelor din Program, au declarat surse guvernamentale pentru ECONOMICA.NET.

Plafonul de garantare pentru 2017 este fixat în proiectul de Hotărâre la 2,5 miliarde de lei, uşor mai mic decât anul trecut, care a fost de 2,94 miliarde de lei. Acesta va fi deblocat în etape, dintre care prima, peste aproximativ două săptămâni. Suma care va fi alocată în această primă etapă nu se cunoaşte încă, pentru că va fi stabilită după analizarea cererilor de garanţii din partea băncilor.

Nu este prima finanţare a Programului în 2017. La începutul acestei luni, garanţiile pentru program au fost suplimentate cu 175,5 milioane lei, bani rămaşi neconsumaţi în 2016, însă suma a fost rapid contractată în totalitate. Astfel, suma totală alocată garantării programului Prima Casă în 2017 este de aproape 2,7 miliarde de lei.

În Prima Casă 2017, statul garantează 50% din valoarea unui credit pentru o locuinţă nouă, în valoare de maximum 70.000 euro (în baza autorizaţiilor de construire eliberate după 22 februarie 2010), şi 40% pentru un împrumut acordat pentru o locuinţă veche, de până la 60.000 de euro.

Avansul minim cerut în Program, principalul avantaj al lui, este de 5%, în condiţiile în care un credit ipotecar clasic are acum pe piaţă un avans de 15%.

Zilele trecute, ING Bank a renunţat la avansul de 5% pentru Prima Casă şi cere 10%.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare, la ECOFIN: România trebuie să fie consecventă la masa deciziilor europene, să îşi susţină interesele și să contribuie la soluţii
Alexandru Nazare, la ECOFIN: România trebuie să fie consecventă la masa deciziilor europene, să îşi susţină interesele ...
România trebuie să fie consecventă la masa deciziilor europene, să îşi susţină interesele, să contribuie la soluţii şi să transmită un mesaj clar de stabilitate şi responsabilitate,......
Antal Arpad (UDMR): Suntem dispuşi să votăm un guvern chiar dacă nu vom face parte din acel guvern
Antal Arpad (UDMR): Suntem dispuşi să votăm un guvern chiar dacă nu vom face parte din acel guvern
Primarul UDMR al municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a anunţat, joi, la finalul discuţiilor cu premierul desemnat, ...
ONU avertizează că țările în curs de dezvoltare se prăbușesc sub greutatea dobânzilor pentru datoria publică
ONU avertizează că țările în curs de dezvoltare se prăbușesc sub greutatea dobânzilor pentru datoria publică
Costul datoriei publice în ţările în curs de dezvoltare creşte vertiginos şi pune presiune pe bugete, în detrimentul ...
UE va fi capabilă să satisfacă cererea de gaze naturale din timul iernii, în ciuda stocurilor extrem de scăzute, susține ENTSOG
UE va fi capabilă să satisfacă cererea de gaze naturale din timul iernii, în ciuda stocurilor extrem de scăzute, susține ...
Uniunea Europeană este capabilă să satisfacă cererea de gaze din timpul iernii, dar stocurile actuale sunt la minime ...