Încrederea în economia zonei euro a crescut peste aşteptări în mai

Încrederea în economia zonei euro a crescut peste aşteptări în luna mai, redresându-se după zece luni de declin consecutiv, datorită sporirii optimismului în cel mai mare sector, serviciile, dar şi în industrie, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 28 mai 2019, 10:32
Încrederea în economia zonei euro a crescut peste aşteptări în mai

Potrivit datelor publicate marţi de Comisia Europeană, indicele sentimentului economic (ESI) a urcat în mai până la 105,1 puncte, de la 103,9 puncte în luna precedentă. Cifra comunicată de Executivul comunitar este mai mare decât estimările analiştilor intervievaţi de Reuters, care nu se aşteptau la nicio modificare.

Separat, Comisia Europeană a publicat indicatorul privind climatul de afaceri, care ajută la identificarea stadiului ciclului de afaceri. Indicele a scăzut la 0,30 puncte în mai, de la 0,42 puncte în luna precedentă.

Încrederea în sectorul serviciilor, responsabil pentru două treimi din PIB-ul zonei euro, a urcat până la 12,2 puncte în mai, de la 11,8 puncte luna precedentă, peste estimările analiştilor, în timp ce încrederea în industrie a urcat luna aceasta la minus 2,9 puncte, de la minus 4,3 în iunie, iar încrederea consumatorilor a urcat de la minus 7,3 puncte la minus 6,5 puncte.

Luna trecută, Banca Centrală Europeană (BCE) şi-a redus semnificativ estimările privind creşterea economică înregistrată de zona euro în acest an şi anul viitor, din cauza acumulării riscurilor la adresa conjuncturii. În conformitate cu noile estimări ale BCE, PIB-ul zonei euro ar urma să înregistreze o creştere de 1,1% în acest an şi un avans de 1,6% anul viitor, faţă de 1,7% cât estima BCE în luna decembrie 2018 pentru următorii doi ani.

Te-ar mai putea interesa și
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere de amânare, cu un an, a punerii în aplicare a dispoziţiilor specifice ale Regulamentului UE privind metanul, referitoare la importatori, pentru......
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Un fost ofiţer al armatei ucrainene, acuzat că a contribuit la planificarea atacurilor asupra conductelor Nord Stream de ...
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, miercuri, că a dispus monitorizarea zonei Piaţa Sfânta Vineri ...
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte de baterii de 500 MW la noi în țară, până în 2029
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte ...
HELLENiQ ENERGY își accelerează expansiunea în domeniul energiei regenerabile în România, cu plan să dezvolte o capacitate ...