Încrederea în economia zonei euro, la cel mai scăzut nivel din ultimele 10 luni

Încrederea în economia zonei euro a scăzut în luna septembrie 2014 la cel mai redus nivel din luna noiembrie 2013, iar estimările inflaţioniste în rândul gospodăriilor şi producătorilor au continuat să scadă, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 29 sept. 2014, 10:32
Încrederea în economia zonei euro, la cel mai scăzut nivel din ultimele 10 luni

Potrivit datelor publicate luni de Comisia Europeană, indicele sentimentului economic (ESI) a scăzut până la 99,9 puncte în luna septembrie de la nivelul de 100,6 puncte în luna august. Cifra comunicată de Executivul comunitar este mai mică decât estimările analiştilor intervievaţi de Reuters care mizau pe o scădere până la 100 de puncte. În ansamblul Uniunii Europene, indicele sentimentului economic a scăzut la 103,6 puncte, cu un punct mai puţin comparativ cu luna august.

Indicele a fost afectat de scăderea încrederii în rândul consumatorilor, comercianţilor şi industrie. Singurele sectoare unde sentimentul economic s-a îmbunătăţit uşor în luna septembrie au fost serviciile şi construcţiile.

De asemenea, estimările inflaţioniste în rândul consumatorilor au scăzut la 4,0 puncte în luna septembrie de la 6,6 puncte în luna august, continuând o tendinţă descrescătoare începută în luna decembrie 2013 când se situau la 15,1 puncte. Au scăzut şi estimările privind preţurile de vânzare în rândul producătorilor, până la minus 1,8 puncte de la minus 0,7 puncte în luna august.

Scăderea estimărilor inflaţioniste scot în evidenţă presiunile foarte scăzute pe partea inflaţiei venite din partea unei economii a zonei euro în stagnare. Banca Central Europeană vrea să evite intrarea în deflaţie a zonei euro prin inundarea pieţei cu lichidităţi ieftine.

Te-ar mai putea interesa și
Erodarea independenţei Fed ar fi un element negativ pentru ratingul SUA, avertizează Fitch
Erodarea independenţei Fed ar fi un element negativ pentru ratingul SUA, avertizează Fitch
O erodare majoră a independenţei Rezervei Federale americane ar fi un element negativ pentru ratingul suveran al SUA, a declarat joi principalul analist pentru ratinguri suverane de la agenţia de......
ANPC a controlat peste 1.100 de firme în doar patru zile după ce Bolojan a zis că unii angajați ar putea să plece acasă. Ce amenzi s-au dat
ANPC a controlat peste 1.100 de firme în doar patru zile după ce Bolojan a zis că unii angajați ar putea să plece acasă. ...
 Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat amenzi contravenţionale în valoare de peste ...
Șpagă la ANAF. Cinci inspectori antifraudă au recunoscut la DNA că au luat mită sau au făcut trafic de influenţă
Șpagă la ANAF. Cinci inspectori antifraudă au recunoscut la DNA că au luat mită sau au făcut trafic de influenţă
Cinci inspectori antifraudă de la ANAF Bucureşti au încheiat cu procurorii DNA acorduri în care au recunoscut că au ...
Statele Unite au capturat încă un petrolier în Marea Caraibilor
Statele Unite au capturat încă un petrolier în Marea Caraibilor
Armata americană a capturat joi în Marea Caraibilor un nou petrolier "supus sancţiunilor", în cadrul campaniei preşedintelui ...